Treceți la conținutul principal

Povestea celor cinci minute

answear.ro

Începuturi

Sunt convinsă că "povestea celor cinci minute" datează de când e Lumea și Pământul, deși nu cred că Adam și Eva au fost marii "inventatori", ci mai degrabă urmașii lui Adam pe Pământ. Cum a pornit totul? Dintr-o eroare de creație... a bărbatului...

Învățam în anii de școală despre Teoria Creaționistă conform căreia, Dumnezeu este cel care a creat viața, primul om fiind Adam, iar mai apoi Eva. Cel mai probabil ideea primordială a fost aceea ca niciunul dintre cei doi să nu se simtă singur, să aibă un camarad, un sprijin, un tovarăș de viață. Și cum până la Adam nu mai fusese niciun suflet creat, acesta dintâi s-a născut din neștiință, lipsă de experiență, lacune informaționale, și cu "erori de fabricație" pe care ulterior, Domnu' avea să le "remedieze" la cea de-a doua creație, Eva.

De aici și superioritate evidentă a femeii față de bărbat în ceea ce privește atenția distributivă, spiritul analitic, profunzimea trăirilor și implicarea emoțională în tot ceea ce întreprinde. Ce are însă, Adam, în plus față de Eva? Răbdare! A așteptat-o atât de mult să apară încât o poate aștepta la nesfârșit! Și se minunează de fiecare dată când Eva apare. Ce face însă, Eva? Profită! La maxim!

Așa se face că "sunt gata în cinci minute" devine "sunt gata când sunt gata", iar bărbatul nu are altceva de făcut decât să aştepte epuizarea stocului de câte cinci minute, la fiecare cinci minute.

Actualitate

El și ea, cuplu cu "acte-n regulă" dar fără acte, primesc telefonul care avea să le tulbure liniștea interioară și exterioară și să le dea palpitații, unuia mai mult decât celuilalt: "Ne vedem în cinci minute, în Centru. Ia-o şi pe-a ta, c-o iau şi eu pe-a mea!" (a se citi jumătatea ta/jumătatea mea)

- Iubito, în cinci minute ne întâlnim cu Paul şi Ioana, în Centru. Ia-ți ceva pe tine şi haide, că eu sunt ca şi gata!
- Ok. Sunt gata şi eu, lasă-mă cinci minute!

Acesta este momentul în care începe panica. Femeia nu știe cu ce să se îmbrace, dar știe sigur că cinci minute îi sunt insuficiente pentru a ieși pe ușă.

- Iubito, cu ce mă îmbrac?
- Ia-ți ce vrei că sunt toate călcate și aranjate pe umerașe! Și lasă-mă că dup-aia zici că nu-s gata la timp!
- Păi, hai, ce tot îți faci, că-i o ieșire ca oricare alta!

Bărbatul aruncă o privire peste cele câteva topuri din şifonier, bluze și perechi de jeanși și alege așa cum consideră de moment, fără prea multe calcule matematice și conexiuni spațiale. Optează pentru o pereche de pantofi pentru bărbați, sport, pentru a se simți cât mai lejer. Își trece degetele umede prin păr, pulverizează două, trei pufuri de parfum și deodorant și let's go party.

- Ești gata?
- Nu! Nu am în ce să mă îmbrac!
- Păi, ai avut vreodată?!

Femeia vizualizează în detaliu fiecare piesă vestimentară, face combinații de culori, forme, croiuri, texturi. Asortează accesoriile la ținută și face premoniții asupra impactului pe care-l va avea prezența sa asupra "publicului". Și ce-o încurajează să nu se încadreze în cele cinci minute? Faptul că va mai ajunge încă o altă prezență feminină  la întâlnire, căreia îi estimează câteva zeci de minute bune pentru a se pregăti.

-Hai, mâine!
- Gata, mai lasă-mă cinci minute și mergem!
- Deja se făcură treizeci de când îmi tot spui că ești gata...

Între timp, bărbatul își sună prietenul pentru a-și scuza întârzierea:
- Salut, frățică! Noi mai întârziem puțin că nu-i a mea gata...
- Stai liniștit că și noi întârziem că nici a mea nu-i gata.
Discuția durează câteva minute, fiind construită pe lamentările fiecăruia şi susținerea reciprocă pentru "crucea" nemeritată pe care o au de dus.

Iar acesta este momentul în care bărbatul respiră ușurat pentru că mai are răgaz... de-un joc online. Și se face comod pe canapea. Și se scurg minutele. Cinci câte cinci. În sfârșit, femeia e pe picior de plecare:

- Haide, iubi, să mergem!
- Imediat!  În cinci minute sunt gata!
- Băi, da' mă lași! Până acum mă înnebuniși cu " hai odată" și acum nu ești gata?!

Și iată cum după zeci de minute în care s-a lăsat așteptată, tot femeia-i nemulțumită că trebuie să mai aștepte încă cinci. Oftează, strâmbă din nas, face-un curcubeu de grimase cum numai ea ştie să facă şi tot aşa...

- Gata, iubito!
- În sfârșit!
- Păi cine nu mai era odată gata?
- Tu, că te aștept de nu mai știu când!
- În fine...
- Păi, tu ce să mai zici când știi că am dreptate?!
-  ...
- Nu mai zici nimic?
- Mai taci! La ce-ți luaşi tocurile astea de abia poți să mergi când ştiai că ne grăbim?!

Concluzia: 
Cinci minute la femei sunt egale cu cinci minute la bărbați, însă niciodată în același context!


Sursa foto: answear.ro
Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…