Treceți la conținutul principal

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont" care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Dincolo de orizont

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a lui Frank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...

Aproape că adormisem când un zgomot puternic mă face să tresar. "Hmm... Cel mai probabil e vântul iute ce izbește-n vreo blană din mansarda îmbătrânită sau vreo pasăre adăpostită de ploaia ce-are să vină. Sau  poate amândouă..." Îmi trag pătura moale de lână până peste urechi, în încercarea de a nu mai auzi nimic. Zadarnic! Trag aer în piept şi pornesc vitejește, însă cu sufletul cât un purice, în căutarea adevărului. Am urât dintotdeauna singurătatea în miez de noapte, într-o casă bătrânească. Și am urât să fac pe detectivul. Dar niciodată să nu spui niciodată!

Dau drumul din balamale scării de lemn ce urcă în mansardă. Mă echipez cu halatul călduros și papucii de cameră, îmi iau lanterna și urc fiecare treaptă acompaniată de câte-un scârțâit ce-mi omoară timpanele. Crunt! E pentru prima dată când intru aici, singură. E pentru prima dată când mă văd pusă în situația de a-mi înfrunta imaginația bogată, stârnită de orice zgomot, de orice umbră, de orice tăcere surdă sau șuierat prelung. Mă văd pusă în situația de a lupta cu proprii monștri, rod al fricii, groazei și probabil al prea multor filme science fiction vizionate cu sufletul la gură.

InterComFilm

O alarmă pornită ca din senin mă face să-mi pun instantaneu palmele la urechi, iar o lumină orbitoare mă țintuiește cu capul în podea. Îmi crește pulsul, îmi aud respirația sacadată și simt cum mi se-nmoaie picioarele. O voce îmi răsună în minte. E aceeași de fiecare dată când mă simt sleită de puteri: "Nu-i momentul să te panichezi! Fii tare! Nimic nu-i mai puternic decât cel ce-și înfrânge fricile!" 

Mă ridic sprijinindu-mă pe podul palmelor și caut cu privirea în lumină. Doi ochi mari şi rotunzi mă fixează fulgerător. Nu clipesc, nu au gene ori sprâncene şi sunt poziționați în centrul unui cap de o formă sferică, fără niciun fir de păr. O siluetă masculină, uscățivă şi mignionă, de un albastru absolut şi un corp mult prea mic comparativ cu diametrul capului reuşeşte să îmi taie respirația. Întorc capul şi constat că îi căzuseră victime câteva păsări ce se adăpostiseră în mansardă de vremea tomnatică de afară. 

Aceeaşi alarmă asurzitoare mă face să-mi pierd mințile. Încerc să-mi adun puterile şi să caut o scăpare. Închid ochii... Chipul băiețelului meu îmi vine în minte şi îmi dau seama că pentru el, pentru noi, pot fi o luptătoare. Trebuie, deşi arătarea din fața mea îmi provoacă groază! Mă ridic, iar omulețul ce părea a fi un extraterestru se năpusteşte asupra mea punându-mă la pământ. Într-o secundă zăresc bormaşina aruncată la câțiva centimetri de mâna-mi dreaptă, uitată în priză. Mă zbat să scap din strânsoarea mâinilor sale, pe cât de subțiri pe atât de puternice, si înşfac bormaşina, penetrându-i inima. În următoarea secundă zăcea prăbuşit pe podeaua umedă şi rece. Îl privesc cu aceeaşi cruzime cu care şi el mă privise. Îmi muşc buzele, spunându-mi, în sinea mea, că pot fi la fel de nemiloasă şi glacială precum a fost el cu bietele rândunici şi cum ar fi fost, în cele din urmă, şi cu mine. 

Reuşesc să-l trag în nava zburătoare cu care venise şi care încă plutea în negura nopții şi constat că venise neînsoțit. Găsesc bidonul cu gaz, cu care soțul meu aprindea focul în şemineu, şi îl torn pe inamic. Da, inamic! Căci îmi invadase spațiul, îmi tulburase liniştea şi reuşise să trezească toți demonii din mine. Aprind un chibrit şi înainte de a-l arunca apăs butonul verde al panoului de bord. Cu o viteză fulgerătoare se înalță spre cer, iar în câteva secunde de la "decolare" ia foc. Respir uşurată şi încep să plâng... Încă odată autocontrolul și dorința de a învinge cu orice preț mi-au dat aripi şi încredere; putere şi cruzime. Adorm...

Sursa foto: super-blog.eu şi pixabay.com
Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Postări populare de pe acest blog

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro