Treceți la conținutul principal

YO DA, recunosc: fac ulei la presă!

"Bine-ați venit, doamnelor! Prezența dumneavoastră în restaurantul nostru este un adevărat privilegiu şi o reală onoare, iar pentru asta vă mulțumim! Sperăm să vă placă meniul pe care vi l-am pregătit și să vă simțiți ca acasă!"

Oftez... E pentru a mia oară când repet asta în fața oglinzii şi deja mă simt stângace și ușor penibilă. Ei bine, da, marele bucătar al celui mai îndrăgit restaurant cu stele Michelin  din capitală se simte penibil! Şi da, are emoții şi nu-şi găseşte cuvintele pentru un amărât de discurs, şi se fâstâceşte precum un ucenic în tainele amorului. 

Mă îmbărbătez și o iau de la capăt: "Bună ziua..."
La naiba cu atâta vorbăraie! E adevărat că nu oricine se bucură de privilegiul de a-i fi gătit campioanei olimpice, aurului sportului românesc, Nadiei Comăneci, dar sunt convinsă că o s-o impresionez prin aroma, savoarea, culoarea și gustul din farfurie. Mai ales că voi avea și un ajutor de nădejde în presa de ulei YODA HOME PRO, astfel că, preparatele vor păstra mirosul şi aroma naturală a uleiului.


De ieri după-amiaza, odată cu aflarea veştii că idolul copilăriei mele, emblema sportului românesc, omul pe care îl admir pentru munca depusă și ambiția care au urcat-o pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, va servi cina în compania unei alte persoane, într-un cadru profesional, în restaurantul la care lucrez ca şi bucătar, m-au încercat o sumedenie de stări. Am trecut, pe rând, de la țopăitul de bucurie într-un picior, la teama de a nu da greş; de la zâmbete la lacrimi şi invers; de la planuri, strategii şi idei de meniuri, la discursul penibil cu care să o dau pe spate. 

Iar după o "cercetare" amănunțită pe atotştiutorul Google am aflat că adoră mâncarea cu specific românesc, autentică, care păstrează în cantități cât mai mari substanțele nutritive din alimente. Şi evident, adoră mâncărurile sănătoase, naturale, fără aditivi şi conservanți. Acela a fost momentul în care am ştiut că un somon gătit la abur, stropit cu puțin ulei de rapiță, natural, proaspăt stors cu minunăția de presă achiziționată din magazinul profistore.ro, este alegerea perfectă. Iar ca şi garnitură am optat pentru legume la abur, un sos de usturoi cu ulei de rapiță și un sos de soia cu câțiva stropi de ulei din acceasi plantă de cultură. Le voi recomanda doamnelor un vin alb, dar și cel roşu poate merge la fel de bine cu frăgezimea peştelui și iuțeala sosului de usturoi. Și cam atât, că-i trecut de orele optsprezece şi vrem să rămână la fel de "fit" ca şi până acum.


Încep să prind curaj! Zâmbesc... Deja schițez scenarii despre cum va decurge şi cum se va încheia seara, și mi se pare uluitoarea ecuația în care suntem puse noi, cele trei "vedete" total diferite: eu-bucătarul, Nadia-campioana, presa-magicianul, dar care avem în comun capacitatea de a rezista oricărui efort şi ambiția de a performa. Hmm, iar gândesc prea mult...

Şi totuşi, ce-i voi spune Nadiei dacă se va ridica să plece fără a-mi complimenta meniul? Ia fiți atenți cum sună:
" YO DA, recunosc: fac ulei la presă! 
Tu recunoşti că preparatul a fost delicios?"

 Sigur o voi da pe spate!





Sursa foto: pixabay.com, super-blog.eu, yodaeurope.eu
Articol scris pentru SuperBlog 2017, reprezentând o ficțiune.

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…