Treceți la conținutul principal

Telecredit - o a doua mamă care-ți vrea binele

De câte ori nu ți-ai spus "Of, dacă aş fi ştiut!" sau "Dă-mi, Doamne, mintea de pe urmă!" ? Eu mi le-am spus de foarte multe ori! 

Iar cu fiecare nereuşită sau întâmplare mai puțin fericită, pe care le-aş fi putut premedita, am învățat să cântăresc fiecare cuvânt rostit și să ascult înainte de a trage concluzii. Am învățat să fac diferența între situația care într-adevăr necesită o privire mai atentă și cea căreia îi este suficientă una per ansamblu. Am învățat să fiu pregătită să pierd doar atunci când nu am nicio şansă de câştig. Am învățat să fiu selectivă în ceea ce priveşte oamenii din viața mea și să dezvălui doar atât cât trebuie; iar eu sunt singura care știe cât este suficient! Și am învățat să agonisesc! Azi pentru mâine și în fiecare zi pentru "odată-i ca niciodată".

Au existat situații, nenumărate, în care aș fi putut fi informată, dar nu am fost; aș fi putut avea un umăr pe care să plâng, dar nu l-am avut; aș fi putut câștiga, însă am preferat să abandonez lupta... Au existat situații în care "puțin" a făcut diferența! Și am învățat că niciodată nu-i prea târziu pentru un nou început şi că întotdeauna va fi loc de mai bine.


Îmi amintesc unul dintre momentele de cumpănă din viața mea. Puține, ce-i drept, dar memorabile. În acea zi am avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență. Așa a fost să fie... Destinul, norocul, șansa și echipa de medici au făcut ca intervenția să decurgă foarte bine, iar eu să mă recuperez cât se poate de repede. Însă a existat un singur aspect negativ în toată această povestea cu final fericit. Am aflat, pe pielea mea, că sănătatea costă! Uneori mult, alteori puțin. În cazul meu a costat după posibilități, dar suficient cât să se încadreze în parametrii "acceptați" de "societate". Așa că, cam toată agoniseala părinților mei de la acea vreme s-a dus pe medicamente, cheltuieli cu spitalizarea și servicii medicale. Dar când îți vezi copilul bine, niciun sacrificiu nu-i prea mare. Iar astăzi o ştiu şi eu!

Acela a fost momentul în care am înțeles cu toții că e nevoie să avem la îndemână o soluție financiară, pentru acele situații neprevăzute care nu suportă amânare. Și am căutat mult! Și am cântărit avantajele și dezavantajele! Și am analizat cât se poate de amănunțit toate soluțiile despre care am aflat că există, pentru a ne crește rapid și sigur veniturile. Iar în cele din urmă, după îndelungi dezbateri familiale, ne-am oprit la Telecredit. Nu este o bancă la care să te deplasezi cu un braț de documente, ca mai apoi, după zile bune de așteptare, să ți se spună că nu ești eligibil pentru a ți se acorda împrumutul.




Telecredit este disponibil doar online, putând fi accesat de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet. Probabil că veți zice: "Bun, bun, dar care-i diferența față de celelalte soluții de creditare?" Ei bine, ai posibilitatea de a-ți alege suma de care ai nevoie și perioada de rambursare; cunoști încă de la început toate datele împrumutului, iar după completarea unui formular online care nu durează mai mult de cinci minute, odată aprobat împrumutul și confirmat ulterior de către client, primești banii în cont, în aceeaşi zi.

Pe scurt, dacă ai nevoie de un împrumut rapid, fără garanții, transparent, dacă ai nevoie de un credit până la salariu, atunci ai nevoie de Telecredit! Și ține minte: e un credit nebancar, fără costuri ascunse! Iar dacă l-aş fi descoperit în momentul de cumpănă al vieții mele, agoniseala părinților mei nu ar fi fost compromisă. Dar, între noi fie vorba, cu Telecredit le-am întors binele, cu tot sufletul. Şi tare mult s-a bucurat mama să-şi vadă mașina de spălat vase, iar tata, televizorul cu diagonală mare, la care să nu-i mai lăcrimeze ochii când priveşte.

Pentru mine a fost şi este ajutorul de nădejde la care apelez cu încredere în momentele de "rătăcire financiară". Recunoac că uneori îmi suplimentez veniturile "dând de pâmânt" cu pușculița pe care o am încă din copilărie și în care pun bancnote zilnic, încă de pe-atunci. E de plastic, așa că, deși "trântită", se reface instant. Iar cea de-a treia metodă de a-mi suplimenta venturile este așa-numita "sună un prieten" sau "prietenul la nevoie se cunoaște". Și cine să-mi fie mereu alături, dacă nu mama? Mama și Telecredit - o a doua mamă, care-mi vrea binele!

Iar după toate astea, îmi permit să-ți dau un sfat: caută, cântărește cu mintea, și alege ce crezi că ți se potrivește mai bine, cu sufletul! Dar nu le permite nevoilor financiare să te găsească nepregătit! Niciodată!


Sursa foto: super-blog.eu
Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro