Treceți la conținutul principal

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără nicio excepție, că se învârte în cercuri înalte, deținând vreo funcție de conducere sau având propriul business și, evident, un cont gras la bancă, pe care-l utilizează pentru orice altă "investiție", mai puțin pentru un amărât de bacșiș, pe care, de fiecare dată, omite să-l lase ospătarului. 

Traversează grăbit și îl urmărim până când dispare din raza noastră vizuală, fără a ne satisface însă curiozitatea personală în legătură cu bolidul pe care îl conduce. Trebuie să existe unul! Căci îl vedem ca pe un om mare! Fiecare detaliu al aspectului său exterior, și nu numai, ne face să credem asta. Iar ștampila... Nu oricine deține o ștampilă! Sau cel puțin asta credeam, până într-o zi...  

--- În mod ERONAT, din lipsa unor informații sau datorită unor preconcepții, ștampila este percepută DOAR ca fiind un element indispensabil persoanelor juridice, fiind asociată cu acestea, fără a ne gândi că o simplă PERSONALIZARE îi poate conferi suflu, viață, puls. ---


Realitatea...

Bărbat aflat la prima tinerețe, văduv, și cu un copil pe care îl crește singur. Lucrează ca și analist în departamentul de social media, pentru o firmă de publicitate, iar un astfel de job îl responsabilizează, solicitându-i o și mai mare atenție în ceea ce privește imaginea personală, notorietatea și credibilitatea de care se bucură, atât în online, cât și în viața socială de zi cu zi. De aici și atenția sporită acordată fiecărui detaliu, controlul gesturilor și acuratețea acțiunilor. De aici precizia aproape robotică!

Eleganța a moștenit-o de la mama sa, care astăzi îl veghează dintre îngeri, iar sobrietatea și zgârcenia de a oferi zâmbete, de la tatăl său, maistru militar. A crescut printre reguli stricte, fără prea multă afecțiune și "desfrâu" sentimental, educat pentru a fi un bărbat, așa cum obișnuia să îi repete tatăl său, care nu plânge. Însă avea să descopere cât de neadevărată poate fi o astfel de convingere, abia în momentul în care și-a strâns la piept odorul. Atunci avea să simtă, pentru prima dată, la cote maxime, inimaginabile, toată dragostea, emoția și  dorința de ocrotire, pentru puiul de om pe care-l așteptase cu atâta poftă... Acela a fost momentul în care s-a detașat de bărbatul rece, creație a unui tată la fel de glacial, pentru a-i da viață celui cald și sensibil, de care băiețelul său avea nevoie.

Iar azi, la cei câțiva anișori, cel mic știe că un bărbat puternic nu se teme de nimic, nici măcar de lacrimi. Și mai știe că un bărbat puternic își calcă cămășile pentru birou, îi pregătește pachețelul pentru grădiniță, sau adoarme îmbrățișându-l la desene animate. Știe că tatăl lui este un bărbat puternic și îl simte astfel. Și la fel se simte și el, deși, de când a devenit tată, e mai uman și mai emotiv ca niciodată.

--- Însă puterea stă în lacrimi! Și nu în cele înfrânate, ci în cele ce ne simțim liberi a le vărsa; căci a fi liber înseamnă a fi puternic! ---


Emoția... 




Odată cu acest job în publicitate, pe lângă teancul de documente întocmite sau verificate zilnic, s-a pricopsit și cu o sumedenie de ștampile: datiera, cea pentru conformitate cu originalul, ștampila cu set de litere și cea personalizată cu numele și datele sale de contact, fiecare dintre ele, atât în varianta de birou, cât și în cea de buzunar. Iar într-o seară chiar le-a uitat în servietă. Pe toate! Și cine le-ar fi putut găsi dacă nu micul căutător de comori cu glazură de ciocolată?! 

Mare i-a fost bucuria și uimirea când a experimentat, împreună cu tati, ce pot face toate "super jucăriile", pe o foaie de hârtie:

"Vreau și eu, tati, să fiu om mare!"
"O să fii, când o să mai crești!"
"Păi vreau să cresc mai repede, ca să am și eu o ștampilă..."
"Dar cine-a zis că trebuie să fii mare pentru a avea o ștampilă?!"

Nici nu a terminat bine de rostit ultimul cuvânt că s-au și auzit țipete de bucurie: "Wow, super! Să vezi când o voi lua cu mine la grădiniță!..."

Iar a doua zi își alegeau ștampilele personalizate de la Colop. Au optat pentru Classic Line, întrucât aveau nevoie de un produs conceput pentru o utilizare frecventă, repetitivă și facilă. Astfel că, "Tati te iubește" și "Băiatul tău te iubește", însoțite de câte o inimioară roșie, urmau să le amintească, în fiecare minut de absență a unuia din timpul celuilalt, cât de mult se iubesc.

Și astfel, dintr-un instrument utilizat cu precădere de companii și instituții, pentru validarea unui document oficial, ștampila a devenit "mărturia" relației dintre un tată și fiul său.

Justificarea aparențelor... 

Bărbatul își bea cafeaua, în fiecare dimineață, în același loc, dintr-o simplă obișnuință. Își lasă copilul la grădiniță, apoi citește presa locală, așteptând ca ceasul telefonului să indice ora nouă, pentru a-şi începe munca la birou.

Agenda... În ea nu se află decât mesajul ștampilei sale de suflet, "Băiatul tău te iubește", ştampilat ori de câte ori i se face dor să o audă. Și i se face atât de des!... Iar pixul îi servește pentru a evidenția ceea ce i se pare relevant în paginile cotidianul pe care îl răsfoiește.

Circulă cu metroul și nici măcar nu are permis de conducere. Iar salariul îl primește în numerar, contul bancar find ca și inexistent.

--- Concluzia: Aparențele înșală, iar ștampila poate avea ce rol îți dorești tu să aibă! ---



Oricare dintre noi se poate afla, la un moment-dat, în locul bărbatului din povestea mea, și fiecare dintre noi își are propria viziune asupra realității. Însă e bine să învațăm să punem o ștampilă doar atunci când trebuie!

Pentru mine, ștampila are rolul pe care îl are și pentru bărbatul din poveste: unul oficial și celălalt de suflet.

Dar pentru tine, ce rol are?

Sursa foto: pixabay.com și colop.ro
Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Postări populare de pe acest blog

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …