Treceți la conținutul principal

"Trusoul" pentru orice intervenție

Știți acele reprezentante ale sexului frumos pe care niciodată, dar niciodată, nu le vezi cu o geantă sau un rucsac, ci cu o mică borsetă sau un portofel, în care poți pune cel mult un telefon, o pereche de chei și câteva bancnote? Ei bine, pentru mine sunt o ciudățenie sau mai degrabă urmașele lui Adam și nicidecum ale Evei pe Pământ! 

De ce? 
Pentru că femeia, prin definiție, este un izvor nesecat de surprize, chiar și pentru ea nu numai pentru ceilalți, o sursă inepuizabilă de energie și un "agent de intervenție" în orice situație. Ea intervine  chiar și atunci când ar trebui să-și vadă de ale ei! Tocmai de aceea, geanta reprezintă "trusoul pentru intervenții de orice natură", devenind pe rând, farmacie, magazin alimentar, magazin cu produse cosmetice și de igienă, magazinul instalatorului (lanterna, pentru lăsarea nopții este indispensabilă, în lipsa widget-ului de pe telefon), croitorie, magazin pentru copii, iar lista poate continua la nesfârșit. Doar nu degeaba geanta este supranumită de către bărbați "gaura neagră", întrucât niciodată nu poți ști tot ce conține. Iar uneori chiar și posesoarea este de-a dreptul șocată de ce-a putut căra pe umăr, "fără știința ei", atâta amar de vreme.


Pentru mine însă nu s-a inventat geanta suficient de încăpătoare! Și indiferent de cât de multe lucruri port după mine, mereu simt că mi-ar mai trebui ceva și că poate fi loc de mai mult. Așa că, la puțin peste un metru și jumătate al meu, "traista" mă reprezintă.

Și ca să fie treaba treabă, 
fără niciun pic de grabă, 
zic să luăm la puricat, 
ce-am ascuns într-un rucsac:


Portofelul, obligatoriu într-una din culorile negru, maro, gri sau roșu, în care am actul de identitate, permisul de conducere și doar câteva bancnote, căci întotdeauna am ceva de cumparat și sunt de-a dreptul de neoprit, dar totodată suficiente cât să îmi pot satisface nevoile, mai mult sau mai puțin închipuite. Și, să nu uit, cardul, pentru acele zile în care am în mod evident nevoi urgente, și pe care doar femeile le pot înțelege.

Portfard: aici a avut loc tranziția de la un portfard plin cu de toate (înainte de a deveni mămică), la un simplu gloss rătăcit printre scutecele, jucăriile și schimburile celui mic, ajungând ca azi să am unul de dimensiuni reduse care conține maxim trei, patru produse cosmetice, indispensabile, zic eu.

Borseta universală, în care am întotdeauna ac și ață pentru momentul în care vreun nasture sau tiv îmi joacă feste, plasturi (niciodată, dar niciodată, nu rămân fără), o sticluță cu pulverizator în care am pus spirt și/sau un tub cu gel dezinfectant, șervețele batistuțe, șervețele umede și pastile pentru diverse afecțiuni, căci odată-i ca niciodată.

Obiectele celui mic: diverse gustări de ronțăit și vreun fruct, sticluța cu apă, jucării fără număr și uneori de dimensiuni apocaliptice, un tricou, și/sau un pulover, și/sau o șapcă/căciulă și pungi. Da, pungi! Rareori nu ajung acasă cu vreo câteva pline cu ambalaje, resturi de mancare, haine murdare şi tot aşa.

Telefon, chei și diverse alte lucruri ce îmi pot părea importante înainte de a închide ușa apartamentului în urma mea. 


Ador gențile de umăr, de dimensiuni cât mai mari, în culori neutre, și pe care le înlocuiesc deseori când ies cu cel mic la joacă,  în parc, cu un rucsac sau o geantă stil poștaș. Însă de fiecare dată încerc să am cam tot ce am enumerat mai sus. În buzunare detest să am ceva! Iar dacă totuși am, e doar un șervețel sau un bon de casă pe care urmează să le arunc la primul coș de gunoi. 

Iar de mi-a mai scăpat 
vreun "accesoriu"
nemenționat,
să-mi fie cu iertare,
că-i geanta mare!


Sursa foto: www.answear.ro
Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Postări populare de pe acest blog

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …