Treceți la conținutul principal

Povestea din spatele poveștii

Început de octombrie... Vânt domol, ploaie de frunze și o îmbulzeală de nedescris. O zi de toamnă, mohorâtă, în care toți se grăbeau. Unii parcă mai tare ca alții, iar câțiva, spre nicăieri... Atunci l-am văzut pentru prima dată... Aşteptam să intrăm în aceeași clădire: Universitatea din Craiova. Ne-am cedat, unul celuilalt, locul pe băncuța din fața campusului universitar, la care toți ceilalți tânjeau, după cele câteva ore bune de așteptat în picioare. Avea în mână un dosar pentru înscrierea la facultate. Eu aveam două.

 - Ai doar o singură opțiune pentru studiu?! Eu alternez între două specializări și o să las destinul să aleagă pentru mine. Am zâmbit.
 - Da, eu am o singură opțiune, căci vreau să aleg înaintea destinului. Mi-a zâmbit ușor zeflemitor, sau cel putin aşa l-am simțit.
 - Păi... multă baftă să ai!
 - Mulțumesc! O să am! Alege să faci ceea ce te împlineşte şi te face fericită! Tu îți creezi propriul destin!... 

L-am privit ca pe-un ciudat, dar m-a pus pe gânduri... Însă, cumva, în cele din urmă, am ajuns să îi dau dreptate și am ales să fac ce îmi place, în ciuda opiniei celorlalți.

Nu l-am mai văzut până la absolvire, deși m-am găsit căutându-l cu privirea, de nenumărate ori, pe holurile universității. Iar în acea zi l-am văzut pentru a doua oară... Mai că ne-am ciocnit la intrarea pe aceeași ușă care  în urmă cu câtiva ani ne-a adus împreună. L-am abordat, dar se grăbea. Nu știu dacă m-a recunoscut... El, în schimb, avea ceva aparte ce-l făcea memorabil. Am reuși să-l întreb ce va profesa odată încheiate studiile și mi-a răspuns fugitiv:

 - Voi fi un deschizător de drumuri... 

Văzându-mă nedumerită, a continuat:

 - Voi face ca visurile oamenilor să prindă viață, voi da formă schițelor și voi crea, dintr-o simplă idee, un tot. Voi umple spații și voi goli preaplinul. 

Îl priveam la fel de nedumerită ca în ziua în care îl întâlnisem pentru prima dată. Însă, în ciuda faptului că îl găseam atipic, avea o siguranță, o încredere și o stăpânire de sine, ce te făceau să-l asculți până la ultimul cuvânt, pe nerăsuflate. Era de-a dreptul fermecător! Înainte de a ne lua rămas bun, mi-a strigat:


 - Cum?! 
 - Proiecte case; asta voi face după absolvire! Mi-a zâmbit, în stilu-i caracteristic pe care-l găseam zeflemitor, și a fost ultima dată când l-am văzut... Sau cel puțin aşa aveam să cred...

***

Pășesc ușor, parcă vrând a simți fiecare bucată din aleea alcătuită din pavele, de culorea cenușiului jăratic, și număr în gând... unu, doi, trei... Sunt doar câteva linii de pavele, înconjurate cu gazon și decorate cu câțiva lăstari de trandafiri ce-și așteaptă primele flori, prima mireamă, prima culoare.

Mă opresc în fața ușii pentru câteva zeci de secunde. Prea multe parcă... O deschid ușor și intru... Îmi trec privirea înmărmurită peste fiecare colț, fiecare obiect, fiecare detaliu și mi se pare totul desprins dintr-un vis. Al meu!... Continui să privesc, să simt, să adulmec și să savurez, cu toți porii, cu toată ființa mea, ceea ce până nu demult, era doar o schiță, un plan, o ideea. Și multă teamă... De nou, de schimbare, de necunoscut. Iar azi..., azi e un vis devenit realitate! 

Sunt atât de multe geamuri în care soarele să-și reflecte razele, iar noaptea întunericul, atât de multe flori și atâta culoare, în canapele, draperii, în fiecare obiect de decor, încât simt că mă aflu în mijlocul naturii. Iar aerul curat și ciripitul păsărelelor în colivia din balcon completează tabloul rupt din rai. Paradisul meu... Al nostru... Nu ne-am dorit mai mult decât atât: un living, în care să ne adunăm cu toții în fața șemineului, să ne răsfățăm la un film bun sau să depănăm amintiri; un dormitor, doar al nostru, intim, romantic și cald; un al doilea dormitor, al puiului nostru, în culorile curcubeului, viu și vesel; bucătăria, în care să mă pot juca, așa cum îmi place, cu arome, gusturi și texturi; două băi, căci mi-am dorit una doar pentru mine, și balconul, pe care să ne bem cafeaua. Atât și nimic mai mult.

Din balconul zugrăvit în culoarea vișinei cobor în grădină, însă nu înainte de a porni radioul și a lăsa acordurile de pian să mă poarte, mai departe, în visul meu... Îmi trec palmele peste gardul viu și mă-învârt ca-ntr-o horă între pomii tineri, verzi, scunzi, privind spre cer. Abia aștept să-mi sorb cafeaua și să-l privesc pe cel mic la locul de joacă special amenajat pentru el, cu leagăn, tobogan, nisip și căsuță din lemn. Abia aștept să-i vad sclipirea din ochi, să-i aud râsul, să-i simt bucuria.

Mă-ntorc cu fața către casă și o mai privesc odată... Nesătul, contemplativ, aievea... Și ard de nerăbdare să mă afund în albastrul turcoaz al apei din piscină.


Pierdută în fața unei realități la care cândva mi-era teamă să sper, și anesteziată de conturul perfect pe care-l luase visul meu așternut cândva doar pe hârtie, m-am întors către domnul elegant și prezentabil din fața mea, proiectant,  parte din echipa AIA PROIECT, responsabilă cu realizarea unui proiect de casă pe sufletul nostru, a unui spațiu exact aşa cum ne-am dorit: intim, cald, primitor, confortabil și boem. L-am privit cu mulțumire şi am reuşit, în cele din urmă, să rostesc câteva cuvinte care să exprime acest lucru:

 -Vă mulțumesc nespus pentru ce ați reușit să faceți dintr-o simplă foaie de hârtie; dintr-un ideal împăturit într-o ciornă; dintr-o schiță fără contur! Vă mulțumesc pentru serviciile de proiectare, complete și complexe, de o calitate ireproșabilă, pentru efortul depus ca totul să iasă aşa cum ne-am dorit, în timpul și costurile estimate de al dumneavoastră evaluator ANEVAR! Vă mulțumesc!

 - Ți-am spus cândva că voi da viață idealurilor și voi aduna zâmbete de fericire. Iar azi le-am adunat pe ale voastre... Și mă simt împlinit...

Eram înmărmurită! Îl aveam în fața mea pe tânărul ce odinioară îl privisem ca fiind un ciudat atipic, dar care mi-a insuflat curajul de care  aveam nevoie pentru a crede în mine și în ceea ce îmi doream. Îl aveam în fața mea, pentru a treia oară...

Sursa foto: www.super-blog.eu si www.aia-proiect.ro
Articol fictiv, scris pentru SuperBlog 2017.




Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro