Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2017

Apa noastră cea de toate zilele

Oare câți dintre noiştiu care sunt beneficiile apei pentru organismul uman, care este rolul acesteia pentru buna funcționare a minții şi a trupului şi cât este de importantă sursa de proveniență a oxidului de hidrogen, aşa cum este apa denumită în chimie, pentru o viață sănătoasă? Câți dintre noise hidratează corespunzător, consumând în mod constant cantitatea de apă optimă fiecărui organism, direct proporțională cu numărul de kilograme indicat de acul cântarului? Câți dintre noiștiu că apa este vitală pentru supraviețuire, reprezentând aproximativ 60% din compoziția corporală a unui adult și fără de care, în aproximativ două, trei zile, ne-am pierde suflarea? Și câți dintre noi aleg să consume zilnic apă izvorâtă din mijlocul naturii, din inima munților, din locuri mirifice, neatinse de poluare, neprihănite de aglomerația urbană şi industrială, unde timpul pare că s-a oprit? Câți?

Nu sunt medic și nici nu cred că mi-aș dori să fiu. Nu sunt biolog, chimist sau mai știu eu ce alt om d…

Câte bordeie, atâtea... energii!

Nu știu dacă vreodată am avut ceva al meu, fără a fi al meu... Sau ceva al meu, care să nu mă reprezinte! Probabil că mi-am "cultivat" un simț al proprietății peste limitele normalului sau poate am devenit între timp mult prea sentimentală... Sau poate amândouă, cine știe?! Însă recunosc că îmi place să fiu eu cea care reuşeşte să îşi îndeplinească un vis, să-şi materializeze o dorință, să simtă gustul mulțumirii de sine, fără prea mult ajutor. Mi se pare mai cinstit să culegi roadele propriului efort, propriului sacrificiu şi parcă-i mai dulce gustul succesului atunci când îți aparține în totalitate. Şi nu aş numi asta egoism. Poate mai degrabă ambiție!
Iar cea mai mare realizare a mea, cea mai mare mulțumire sufletească, singura perfecțiune din viața mea o reprezintă băiețelul meu... punctul meu slab, dar și puterea mea! Știu, veți spune că e un clișeu; dar, nu! Iar cine este părinte, cu siguranță mă-nțelege!


Însă din punct de vedere material, și nu numai, marea mea real…

Telecredit - o a doua mamă care-ți vrea binele

De câte ori nu ți-ai spus "Of, dacă aş fi ştiut!" sau "Dă-mi, Doamne, mintea de pe urmă!" ? Eu mi le-am spus de foarte multe ori! 
Iar cu fiecare nereuşită sau întâmplare mai puțin fericită, pe care le-aş fi putut premedita, am învățat să cântăresc fiecare cuvânt rostit și să ascult înainte de a trage concluzii. Am învățat să fac diferența între situația care într-adevăr necesită o privire mai atentă și cea căreia îi este suficientă una per ansamblu. Am învățat să fiu pregătită să pierd doar atunci când nu am nicio şansă de câştig. Am învățat să fiu selectivă în ceea ce priveşte oamenii din viața mea și să dezvălui doar atât cât trebuie; iar eu sunt singura care știe cât este suficient! Și am învățat să agonisesc! Azi pentru mâine și în fiecare zi pentru "odată-i ca niciodată".
Au existat situații, nenumărate, în care aș fi putut fi informată, dar nu am fost; aș fi putut avea un umăr pe care să plâng, dar nu l-am avut; aș fi putut câștiga, însă am prefera…

"Trusoul" pentru orice intervenție

Știți acele reprezentante ale sexului frumos pe care niciodată, dar niciodată, nu le vezi cu o geantă sau un rucsac, ci cu o mică borsetă sau un portofel, în care poți pune cel mult un telefon, o pereche de chei și câteva bancnote? Ei bine, pentru mine sunt o ciudățenie sau mai degrabă urmașele lui Adam și nicidecum ale Evei pe Pământ! 
De ce?  Pentru că femeia, prin definiție, este un izvor nesecat de surprize, chiar și pentru ea nu numai pentru ceilalți, o sursă inepuizabilă de energie și un "agent de intervenție" în orice situație. Ea intervine  chiar și atunci când ar trebui să-și vadă de ale ei! Tocmai de aceea, geanta reprezintă "trusoul pentru intervenții de orice natură", devenind pe rând, farmacie, magazin alimentar, magazin cu produse cosmetice și de igienă, magazinul instalatorului (lanterna, pentru lăsarea nopții este indispensabilă, în lipsa widget-ului de pe telefon), croitorie, magazin pentru copii, iar lista poate continua la nesfârșit. Doar nu dege…

YO DA, recunosc: fac ulei la presă!

"Bine-ați venit, doamnelor! Prezența dumneavoastră în restaurantul nostru este un adevărat privilegiu şi o reală onoare, iar pentru asta vă mulțumim! Sperăm să vă placă meniul pe care vi l-am pregătit și să vă simțiți ca acasă!"
Oftez... E pentru a mia oară când repet asta în fața oglinzii şi deja mă simt stângace și ușor penibilă. Ei bine, da, marele bucătar al celui mai îndrăgit restaurant cu stele Michelin  din capitală se simte penibil! Şi da, are emoții şi nu-şi găseşte cuvintele pentru un amărât de discurs, şi se fâstâceşte precum un ucenic în tainele amorului. 
Mă îmbărbătez și o iau de la capăt: "Bună ziua..." La naiba cu atâta vorbăraie! E adevărat că nu oricine se bucură de privilegiul de a-i fi gătit campioanei olimpice, aurului sportului românesc, Nadiei Comăneci, dar sunt convinsă că o s-o impresionez prin aroma, savoarea, culoarea și gustul din farfurie. Mai ales că voi avea și un ajutor de nădejde în presa de ulei YODA HOME PRO, astfel că, preparatel…

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Legătura dintre traducerile specializate și firmele de top

Am ajuns în punctul în care societatea românească tânjește, cu înverșunare, după organizarea în cât mai multe grupuri de indivizi denumite sugestiv corporații şi privite ca unități de bază pentru buna funcționare a societății, responsabile cu creșterea stimei de sine și dezvoltarea personală a inșilor, generatoare ale dorințelor spre progres în ceea ce privește nivelul de trai al fiecărui individ în parte.
--- În drumul spre monopol, relațiile comerciale implică strategii, obiective, calcule precise și atitudine perseverentă. Iar cel mai puternic câștigă! ---

Astfel că, în România secolului XXI, țăranul își deschide firmă devenind patron și propriul angajat, micii antreprenori se vor a fi mari deschizători de drumuri, iar marii patroni își doresc o extindere globală cu o dezvoltare durabilă, atât pe orizontală, cât și pe verticală, palpabilă și demonstrată de statistici, cifre și impact mediatic. Și iată cum în viitorul deloc îndepărtat, vom ajunge să lucrăm unii pentru ceilalți, înt…

Noi trei și-o vacanță cât trei, la Brașov!

Tânjeam după o gură de aer curat, precum un pește ce și-a petrecut ultimii ani din viață într-un acvariu, departe de infinitul mării. Tânjeam după liniștea amețitoare din afara orașului aglomerat, după orice peisaj în mijlocul naturii, după cheful nostru de viață, de-odinioară. Tânjeam după o mică vacanță! Neplanificată, spontană, peste noapte. Exact ca-n tinerețe! Nu că acum am fi prea în etate, însă când un copil apare într-o familie, până și astfel de decizii sunt fondate pe necesitățile și confortul celui mic, și nu pe ceea ce mami și tati ar vrea să bifeze în jurnalul lor de călătorie, vizitând cele mai importante obiective turistice din zonă, luând parte la memorabile petreceri cu spumă, sau party-uri la piscină ce durează până târziu în noapte, pentru ca a doua zi să-și poată savura somnul, în tihnă. Oh, da!... 
De această dată, însă, nu-mi doream decât să ajung la munte. Știu, sunt mulți cei care vara fug la munte și iarna la mare, însă eu iarna vreau să văd, să simt și să res…

O strofă dintr-o viață

Fiecare acord de pian îmi făcea inima să bată  tare, mai tare, și mai tare... Atât de tare încât fiecare ticăit îmi răsuna-n timpane precum bassul puternic, rezonant și adânc, creat de cei 136 Watt ai sistemului audio monstru 2.0 produs de Edifier. Îmi tremurau mâinile, și picioarele, și întregul corp. Eram precum o statuie vie... Pietruită la exterior, palidă și fadă, dar cu suflu, gânduri și lacrimi... Șiroaie de lacrimi... Iar el era acolo, cu zâmbetul larg, privirea-i caldă și brațul odihnit de după gâtul ei...

Scene din tot ce trăisem până în acel moment rulau în mintea-mi înghețată, de parc-ar fi fost secvențe dintr-un film... Îi priveam bucuria de pe chip, printre lacrimi, îi sorbeam de pe buze fiecare cuvânt șoptit la urechea ei, printre suspine, și îl uram. Pentru tot ce mă făcuse să simt, pentru tot ce mă făcuse să trăiesc, pentru fiecare secundă din realitatea mea, clădită pe minciuni. Îl uram pentru tot ceea ce inima mea trebuia să îndure. Atunci, acolo, atât de tare!... …

Amintiri din adolescență

Știți acele momente în care parcă toate astrele s-au aliniat împotriva voastră? Când totul pare desprins dintr-un film de groază în care tocmai ție ți-a fost dat să joci rolul principal? Acele momente în care ți-ai dori să nu exiști? Sau să dispari până trece furtuna? Ei bine, am și eu unul dintre acele momente, prea matinal, prea ghinionist, prea de tot! Și l-am așteptat întreaga-mi viață care însuma, nici mai mult nici mai puțin de, paisprezece ani. 
Eram un adolescent aflat în plin apogeu al transformărilor, al descoperirii de sine, al maturizării. Un adolescent aflat în plin proces de tranziție de la copilul de ieri la adultul de mâine, ce se desfășura în ritmul propriu și sub influența cerințelor unei societăți ce se dorea a fi aproape de perfecțiune, creând standarde și cerințe, uneori imposibil de atins. Eram un adolescent cu tulburări de personalitate, cu caracter coleric și ușor influențabil. Dar mă consideram normal! Și de ce nu aș fi fost?! Până la urmă, fiecare dintre noi…

Povestea din spatele poveștii

Început de octombrie... Vânt domol, ploaie de frunze și o îmbulzeală de nedescris. O zi de toamnă, mohorâtă, în care toți se grăbeau. Unii parcă mai tare ca alții, iar câțiva, spre nicăieri... Atunci l-am văzut pentru prima dată... Aşteptam să intrăm în aceeași clădire: Universitatea din Craiova. Ne-am cedat, unul celuilalt, locul pe băncuța din fața campusului universitar, la care toți ceilalți tânjeau, după cele câteva ore bune de așteptat în picioare. Avea în mână un dosar pentru înscrierea la facultate. Eu aveam două.
 - Ai doar o singură opțiune pentru studiu?! Eu alternez între două specializări și o să las destinul să aleagă pentru mine. Am zâmbit.  - Da, eu am o singură opțiune, căci vreau să aleg înaintea destinului. Mi-a zâmbit ușor zeflemitor, sau cel putin aşa l-am simțit.  - Păi... multă baftă să ai!  - Mulțumesc! O să am! Alege să faci ceea ce te împlineşte şi te face fericită! Tu îți creezi propriul destin!... 
L-am privit ca pe-un ciudat, dar m-a pus pe gânduri... Îns…

Dă-i timp... timpului!

România anului 2017: Rata natalității în scădere, cea a mortalității în creștere; mai mulți șomeri, mai puțini angajați; prea puțini sportivi, prea mulți supraponderali; pesimism în exces, optimism aproape inexistent; frustrare la cote maxime, perseverență zero.  Concuzia: Stăm rău!  Vinovatul? Timpul (asta cred cei mai mulți dintre noi; în realitate,  însă, vinovatul ești TU)!
Nu avem timp să căutăm calitatea, deși avem atât de multe alternative; mai multe ca niciodată! Nu avem timp să facem alegeri înțelepte, căci ne lipsesc răbdarea, implicarea și dorința. Ne lipsește informația, deși accesul la ea este mai facil ca oricând. Nu avem timp să facem copii, căci alergăm după funcții, relații și lucruri materiale, care mâine nu vor mai avea nicio valoare. Nu avem timp să mâncăm sănătos, să ne îngrijim de corpul nostru, atât la interior, cât și la exterior, iar când vom înțelege că sănătatea noastră are nevoie de noi, va fi prea târziu să-i acordăm timp... timpului!
Știai că mai puțin de do…