Treceți la conținutul principal

Terapia Majorica - hrană pentru suflet

Sunt minute bune de când îmi privesc podul palmei, pierdută în picurii de strălucire și anesteziată de atâta splendoare!  Cât bine poate face sufletului și minții, stimei de sine și încrederii, o simplă bijuterie din argint, achiziționată dintr-un magazin Splend'or! Te vezi în fața atâtor bijuterii de un rafinament și o delicatețe cum rar ți-a fost dat să vezi și cu greu o alegi  pe cea care îți fascinează simțurile, care-ți încântă privirea și-ți taie respirația, parcă puțin mai mult decât celelalte. M-am oprit la o pereche de cercei Majorica Essential, confecționați manual printr-un proces ce folosește elemente naturale, în stare pură, organice și marine, recunoscut fiind faptul că perlele Majorica sunt identice cu cele mai veritabile perle, atât în ceea ce privește luciul și culoarea, cât și irizația. Și mai mult decât atât, reprezintă transpunerea fizică a perfecțiunii. Am gasit-o! Iar asta mi-a demonstrat-o cea mai fină, extravagantă și delicată bijuterie, care poate fi totodată considerată și o bijuterie ieftină, având în vedere atuurile estetice și rafinamentul designului, perfecțiunea perlelor și simetria formelor, totul la un preț fără concurență. Este exact ceea ce ai nevoie pentru a-ți alina orice supărare, pentru a-ți mângâia sufletul și a-ți îmbăta simțurile. Este ceea ce aș putea numi "terapia Majorica - hrană pentru suflet". Te liniștește și-ți oferă o stare de bine, chiar din momentul în care pășești, pentru prima dată, în magazinul ce comercializează frumuseți de renume.


Ai nevoie de ajutor pentru a oferi cadoul perfect? Ai nevoie de un imbold pentru a-ți recăpăta zâmbetul și buna dispoziție? Ai nevoie de un accesoriu care să te ajute să ieși din anonimat și să te faci remarcată? Mergi într-unul din magazinele Splend'or și cu siguranță vei avea de unde alege! De la ceasuri de damă sau bărbătești, până la bijuterii ale unor branduri internaționale, fiecare își așteaptă cumpărătorul care să le poarte cu plăcere. În prezent, există peste patruzeci și cinci de astfel de magazine în toată țara, fiind prezente în majoritatea mall-urilor, cu prețuri și produse care să vină în întâmpinarea tuturor gusturilor, nevoilor, preferințelor, stilurilor și buzunarelor. 


Mă îndrept către oglindă, toată un zâmbet, pentru a-mi pune cerceii. Au așa o strălucire și-o culoare diafană încât mă văd mai frumoasă, mai feminină, mai sofisticată decât m-am văzut vreodată. Mă vad seducătoare și rafinată, încrezătoare și puternică. Arunc o privire fugitivă în șifonierul devenit neîncăpător în fața atâtor haine și accesorii și mă opresc asupra ei: dantelă roșie ca focul, lungime medie, simplă. E rochia care va pune cel mai bine în valoare minunăția de cercei pe care îi port cu mândrie și împreună îmi vor oferi magnetismul de care​ am nevoie pentru a atrage privirile tuturor. Iar pantofii bej, simpli, stiletto vor completa ținuta, cu eleganță și finețe. Mă privesc și mă simt de parcă aș fi venit de la o ședință pentru redobândirea încrederii și forței interioare, recâștigării respectului și stimei de sine. Iar celor care au nevoie să se regăsească, le recomand să încerce terapia Majorica, începând cu o simplă ședință de shopping, pentru suflet, din magazinele Splend'or, și vor simți diferența: frumosul face minuni!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursa foto: super-blog.eu

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro