Treceți la conținutul principal

Creditul la tine acasă

Nu știu ce părere are fiecare dintre voi despre femeile la volan, însă mie îmi place tare mult! De ce? Pentru că între mine și mașină, între mine și șofat nu există nicio chimie, nicio atracție, nimic. Tocmai din acest motiv le respect pe acelea care reușesc să facă față, și în trafic, regulilor bărbaților, care reușesc să fie spontane, agile și calculate. Ei bine, cum se face că pot realiza atât de multe lucruri în numai douăzeci și patru de ore, cât are o zi, și totuși să nu reușesc să înțeleg cum funcționează un amărât de motor, un schimbător de viteze și-o frână de mână? Recunosc că exagerez puțin (tipic feminin), dar chiar nu am mare treabă cu responsabilitățile oferite de permisul de conducere, care a devenit un simplu accesoriu al portofelului, inutilizabil, precum multiplele carduri cu reduceri de la toate farmaciile din zona în care locuiesc, pe care le dețin.

               

Și cum toate temerile noastre au o cauză cunoscută sau mai puțin cunoscută, și teama mea de a mă urca la volanul mașinii are antecedente. Deși nu mi-am dorit să posed un permis de conducere, odată ce l-am obținut, și din prima încercare (asta ca să mă laud), am fost destul de curioasă și atrasă de ideea de a conduce. Iubesc femeile în trafic care știu să fie doamne și barbați în același timp! Însă primul drum pe care l-am parcurs singură, fără un ochi vigilent în dreapta mea, urma să dea naștere acestei respingeri pe care o am față de mine, în postura de șofer. A fost nevoie doar de o doză ceva mai mare de nebunie, de o siguranță născută din zburdălnicia tinereții, de lipsa de experiență și de o oră târzie care să îngreuneze vizibilitatea, pentru ca mașina pe care o conduceam să aibă un impact frontal cu un prefabricat de beton, nesemnalizat, apărut de nicăieri într-o parcare. Am fost cuprinsă de teamă, de o spaimă de nedescris și-o lipsă totală de reacții. M-am panicat cum nu mi se mai întâmplase vreodată până în acel moment și nu mi-am mai revenit de atunci... din păcate sau din fericire...

Singurul lucru pe care am reușit să-l fac a fost să pun mâna pe telefon și să îl sun pe prietenul meu de atunci, care între timp a avut norocul să-i devin soție, pentru a mă scoate din impas. Odată constatate daunele mașinii am concluzionat că nu s-ar ridica la o sumă foarte mare, însă, chiar și așa, acei bani nu erau prevăzuți în cheltuielile din luna respectivă. Așa că, a doua zi, cu mintea limpede, am început a căuta soluții pentru a obține suma de care aveam nevoie în vederea achitării facturii de service pentru seara fatidică ce-mi distrusese cariera de șofer pe străzile patriei. Aveam nevoie de un împrumut rapid, de un credit până la salariu, care să ne salveze din situația neprevăzută ce ne încurcase socotelile și ne tulburase liniștea financiară. Ce-i drept, nenumăratele clauze contractuale solicitate de bancă și urgența cu care aveam nevoie de bani ne-au făcut incompatibili cu această alternativă. Am ajuns, în cele din urmă, să apelăm la ajutorul părinților, bucurându-ne totodată și de o morală de zile mari. 

               

După ce apele tulburi în care ne-am scăldat până la achitarea datoriei s-au mai domolit, am încercat să căutăm pe internet soluția salvatoare, pentru un viitor în care să nu mai fim nevoiți a ne împărtăși nevoile și problemele cu terțe persoane. Când eram pe punctul de a ne declara căutările zadarnice, de nicăieri, îmi atrage atenția un link pe care nu contenesc a-l deschide. Așa i-am găsit pe cei de la Telecredit. După o analiză amănunțită a paginii web am ajuns să solicităm un credit online, pentru o sumă minimă care să ne satisfacă, fiecăruia dintre noi, câte o plăcere nevinovată, printr-un formular a cărui completare nu a durat mai mult de cinci minute. Am știut încă de la început toate detaliile împrumutului solicitat și perioada de rambursare a creditului. Ne-a surprins rapiditatea procesării informațiilor și faptul că, odată aprobat împrumutul și confirmat de​ către noi, clienții, am și primit banii. Toată "operațiunea", asta dacă o pot numi așa, pentru că a fost un proces cât de poate de minimalist și facil, ne-a scutit de nenumărate drumuri la bancă, de discuții interminabile și de multe ori fără finalitate cu un consultant bancar, în urma cărora, de cele mai multe ori, nu te alegi decât cu bătăi de​ cap și respingerea dosarului de creditare, datorită unor clauze pe care nu le întrunești. Telecredit, fiind un produs exclusiv online, l-am putut accesa de pe orice dispozitiv cu conexiune la rețeaua de internet.

Dacă l-am fi descoperit puțin mai devreme, am fi reușit să rezolvăm rapid, în doi timpi și trei mișcări, o situație pe care o provocasem și mai rapid de atât. Însă totul e bine, când se termină cu bine! Ce s-a schimbat de atunci? Obligatoriu, eu merg numai pe scaunul din dreapta șoferului! Ce a rămas la fel? Încrederea că la nevoie, Telecredit e la un click distanță pentru a ne sări în ajutor, rapid, simplu și eficient.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursa foto: super-blog.eu

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro