Treceți la conținutul principal

Autoportret de turist

Poate părea cât se poate de ciudat, însă, până acum, nu m-am gândit la a-mi face portretul de turist. Sunt de părere că fiecare vacanță e specială, unică și cât se poate de ofertantă pentru dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi. Și mai cred că, în ciuda trăsăturilor definitorii ale turistului din noi, suntem dispuși la noi și noi aventuri, cu fiecare meleag străbătut pentru prima dată, o doua sau a infinita oară. Iar odată prins gustul călătoriilor, cred că devine un viciu. Însă ce viciu mai bun de atât să poți avea? Ce bucurie mai mare a sufletului decât să-l lași să zburde, precum un copil, de încântare și voie bună?


Îmi place să descopăr, cu fiecare călătorie pe care o întreprind, alte realități, noi plaiuri mioritice, dar recunosc că și extravaganțele exotice​ de peste hotare îmi încântă simțurile. Și mă întorc, de fiecare dată, cu sufletul deschis, în zona în care m-am regăsit și m-am simțit ca acasă. Pentru că o vacanță înseamnă relaxare, liniște, pace, sentimentul că ești acasă și că totul îți este permis, familiar, cunoscut.  Îmi place să găsesc un echilibrul în vacanțele speciale pe care le savurez cu o sete și o nerăbdare cât se poate de temperate, fără prea multă exaltare, fără chiote sau fluierături. Le simt intens, le gust analitic, le trăiesc firesc și natural, ca pe orice experiență menită să ne îmbogățească uman, sufletește, spiritual. Caut ca fiecare vacanță să îmi ofere un plus de cultură și să plec mai bogată decât am venit.

Nu sunt un vânător de oferte turistice, căci îmi place să ajung acolo unde mă visez, indiferent de prețul călătoriei, dar nici nu mă declar indiferentă în fața ofertelor tentante pe care cei de la CND Turism le au, pentru ați aminti, de fiecare dată când uiți, că ai nevoie de o gură de aer departe de aglomerația orașului, departe de rutina de zi cu zi, departe de obișnuința cu care ai învățat să respiri. Sunt un om cât de poate de organizat, precaut și echilibrat, iar asta se simte și în alegerile pe care le fac pentru vacanțele mele. Îmi place ca prețul pe care îl plătesc să reflecte calitatea serviciilor de care voi beneficia pe parcursul sejurului, ca personalul hotelului unde urmează să mă cazez să dea dovadă de respect,  iar timpul petrecut în cele câteva zile ca turist, să fie de neuitat. Ador să văd răsăritul pe plajă, dar și să simt arșița verii pe vârf de munte. Îmi plac petrecerile nocturne pe malul mării și adierea răcoroasă a brizei. Îmi place marea în toată splendoarea ei! Îmi plac razele arzătoare de vară, îmi plac imnurilor păsărelelor, nuferii din Delta Dunării și fiecare colț de natură vie care-ți resuscitează fiecare nerv, fiecare celulă, fiecare simț amorțit. 


Și cum Delta Dunării reprezintă paradisul în care mi-e dor să revin în fiecare vară, și anul acesta voi fi tot acolo. E atât de multă natură, verdeață, aer curat, suflet și liniște pe acele meleaguri, încât e păcat să nu-mi ofer răsfățul binemeritat într-un asemenea loc dumnezeiesc de pe Pământ. Și e păcat să rămân indiferentă în fața frumuseților naturale ale țării noastre. Am pus ochii pe o ofertă în această zonă mirifică, cu cazare în Complex Peninsula Resort și am început deja să visez la plimbările cu barca dimineața devreme, la somnul dulce în baldachine, la petrecerile care durează până târziu în noapte pe malul Dunării. Am început deja să visez la vacanța mea specială cu iz de natură, nuferi și pelicani.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursa foto: super-blog.eu

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…