Treceți la conținutul principal

Amintiri calde din sezonul rece...

Fiecare poză spune o povestea, transmite emoții și adună zâmbete sau lacrimi. Fiecare poză e o amintire a vremurilor trecute, a clipelor ce-au fost cândva trăite, simțite, visate. Fiecare poză e o mărturie a unui colț de lume, a unor oameni dragi, a momentelor de odinioară... Fiecare poză e o parte din noi. Din omul ce-am fost, cel care suntem și cel care vom fi mâine. E un bagaj de suflet, cu suflet și puls... E cufărul nostru cu amintiri! Am atât de multe poze dragi încât dacă ar trebui să povestesc despre ele aș avea nevoie de zile întregi, minute-n șir, secunde-n lanț... Timpul ar fi insuficient pentru a spune povestea lor și povestea mea... povestea noastră!


Fotografia preferată dintr-o călătorie am ales-o într-o secundă, fără nicio ezitare, fără nicio clipită. Am ales-o pentru nuanțele de alb, negru și gri. Un tablou de nedescris: natură moartă și totuși vie, oameni înghețați și totuși calzi, atât de frig și totuși soare, atât de alb... Am ales-o cu sângele clocotind în vene la gândul zilelor  de-atunci, la căldura soarelui într-o zi de iarnă, la frumusețea unei stațiuni montane din România, la relaxarea deplină a simțurilor, a gândurilor, a emoțiilor, într-un concediu mult așteptat, în doi, departe de agitația orașului, de rutină și griji. Departe de tot...

E o poză făcută parcă pe furiș, astfel ca nimeni să nu intervină. Sunt doar eu, completând tabloul cu aceleași nuanțe de gri și negru, precum crengile copacilor obosiți de greutatea nămeților, și el, în spatele obiectivului... Zâmbesc cum am facut-o întrega zi: cu poftă, cu sete, cu viață! E amintirea unei zile în care am râs mult, m-am bucurat din suflet și am trăit cu patos. Și fiecare călătorie mă duce cu gândul la relaxare, la aer curat, la timp de calitate petrecut alături de cei dragi, la liniște, la natură, căci ador să vizitez România noastră frumoasă și să mă bucur de tot ce are ea mai bun. 

Iar pentru cei care călătoriile sunt un mod de viață, un schimb de experiență și o poveste, momondo, un motor de căutare gratuit ce compară milioane de oferte de călătorie și prețuri pentru bilete de avion are un concurs foarte interesant, The DNA Journey, în care se pot câștiga kit-uri pentru testarea ADN-ului și oportuitatea de a vizita țările în care fiecare își are rădăcinile. Ai curaj să accepți și tu provocarea de a-ți descoperi moștenirea genetică? Eu da!

Închid zgomotos albumul cu amintiri și le retrăiesc în gând, cu ochii închiși și sufletul deschis...


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursa foto: arhiva personală

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…