Treceți la conținutul principal

Proiecția realității

De câte ori nu ți s-a întâmplat să-ți dorești nespus de tare un lucru și totuși să amâni realizarea sau obținerea lui, datorită sentimentului acut de teamă de necunoscut, datorită incertitudinii unei noi aventuri, de spaima de a ieși din zona de confort și a o lua de la zero? De câte ori nu ți-ai înfrânat dorințele, nu ți-ai îmblânzit idealurile, nu ți-ai potolit setea de nou, de poveste, de vis? De câte ori nu ai căzut în patima gândurilor ce păreau să-ți domine somnul, visul, viața? Însă de câte ori ai spus: Stop! Lupt pentru materializarea planurilor mele mărețe oricât m-ar costa ca implicare materială, emoțională, fizică și de orice natură? La naiba cu prejudecățile, scuzele și pretextele de doi lei! De puține ori, așa-i?


Până nu de mult am făcut și eu parte din categoria celor invadați de idei, dar dominați de frici nejustificate. Și a trecut ceva timp până am ajuns la concluzia că merit să-mi construiesc, cărămidă cu cărămidă, lumea ideală în care să-mi trăiesc, așa cum simt, cum vreau, cum îmi doresc, viața. Poate că aș fi fost și astăzi un angajat nefericit, stagnant și insipid care-și petrece marea parte a timpului într-un birou anost, fad și fără culoare, fără a avea concedii, fără a simți gustul unei aprecieri, fără o evoluție considerabilă pe scara ierarhică a valorilor umane și instituționale. Un angajat lipsit de strălucire, în care ardea mocnit patima unui ideal neîmplinit. Și era atât de departe de mine gândul că totul se va sfârși într-o secundă, luând o turnură neașteptată. Atunci am crezut că e magie. Astăzi știu că trăiesc realitatea pe care o merit și pe care Cel de Sus a înfăptuit-o, scoțându-mi în cale, la momentul potrivit, oamenii de care aveam nevoie pentru a ieși din umbră și din anonimat. 

În dimineața aceea am simțit că e timpul să fac un pas spre schimbare, fără a mai fugi de responsabilități, fără a mă mai ascunde în întuneric. Conjunctura a făcut ca la biroul unde lucrez să fie nevoie de un arhitect care să ofere consiliere de specialitate în vederea extinderii spațiului de birouri, printr-o anexă. Întâmplător sau nu, ora stabilită pentru întâlnire a fost ușor decalată, datorită unei situații neprevăzute ce nu suporta amânare. Cu scuzele de rigoare, arhitectul firmei AIA Proiect - birou de proiectare, audit energetic, evaluare imobiliară și servicii auxiliare, a fost poftit in sala de ședințe, oferindu-i-se o cafea. Și cum în acel moment eram singurul angajat liber de sarcini, am fost rugată să-i țin companie, salvând astfel situația.

               

Discuția a fost cât de poate de constructivă, căci am aflat că-mi pot ridica locuința la care visez de câțiva ani buni, fără costuri prea mari și sub îndrumarea unei echipe de profesioniști care mă poate ajuta cu absolut tot ce este nevoie pentru ca rezultatul final să fie exact ceea ce îmi doresc: un spațiu de locuit util, practic, confortabil, aspectuos, durabil și economic. Și am înțeles atunci că o locuință economică nu înseamnă neapărat și ieftină. Am înțeles că o locuință este considerată economică dacă are la bază câteva principii solide, în vederea proiectării: durabilitatea construcției și rezistența în timp, designul ergonomic, adaptabil nevoilor mele, simplist, atractiv și flexibil și bineînțeles munca unui specialist în proiecte case, care nu face altceva decât să îndeplinească visuri. Am primit atunci, pe lângă sfaturi prețioase pe care alții ar fi plătit bani grei, cartea de vizită a celui care avea să-mi proiecteze o nouă realitate.

Nu vă puteți imagina câte inițiative de a pune mâna pe telefon și a-l suna am avut în acea zi. Nu vă puteți imagina câte scenarii și calcule mi-am schițat în minte. Nu vă puteți imagina că în momentul în care l-am privit în ochi pe omul care mi-a înmânat documentul pe care am citit printre dinți "proiect autorizație" am izbucnit în lacrimi. Nu vă puteți imagina ce a fost în sufletul meu când am primit întregul dosar de a cărui întocmire s-au ocupat exclusiv cei de la AIA Proiect, fără a avea eu vreo grijă, vreo implicare, vreun stres, cu tot ce înseamnă elaborarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, obținerea avizelor și acordurilor cerute prin Certificatul de urbanism și autorizația de construire. Nu vă puteți imagina ce am simțit când am văzut cum prinde viață fiecare idee, fiecare schiță, fiecare vis. Nu vă puteți imagina ce am simțit când am finalizat execuția construcției și am strâns mâna celor care mi-au oferit încrederea că se poate; celor care au făcut ca dorințele mele să se îndeplinească.

               

Din momentul în care l-am sunat pe cel care avea să-mi construiască locuința mult visată, care la momentul de față e mult mai mult de atât, și până ce totul a prins contur, a trecut aproximativ un an. Mi-am folosit toate conturile de economii și am apelat la ajutorul financiar oferit de un broker bancar, însă mi-am dat demisia de la locul de muncă care nu-mi mai oferea nicio satisfacție, ba din contră. Simțeam cum îmi pierd, rând pe rând, abilitățile, îndemânarea, încrederea în forțele proprii și stima de sine. Astăzi sunt propriul meu angajat, căci locuința mi-a devenit și birou. Este o construcție parter plus etaj care îmi permite să-mi desfășor și activitatea de traducător autorizat, la etajul superior. Este mult mai mult decât am visat vreodată că voi avea! Însă am înțeles, în timp, că este exact ceea ce merit să am: liniște, confort, echilibru. Iar asta înseamnă rezultatul unei munci făcute din pasiune pentru frumos și pentru îndeplinit visuri.

Iar dacă ar fi să mulțumesc cuiva, mi-aș mulțumi mie că am avut curajul și încrederea să sper, i-aș mulțumi șefului meu că mi-a ușurat decizia de a pleca și nu în ultimul rând, le-aș mulțumi profesioniștilor de la AIA Proiect că au fost acolo pentru mine, proiectându-mi realitatea pe care odată o trăiam doar cu ochii închiși.


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursa foto: super-blog.eu

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…