Treceți la conținutul principal

La Aurora din vis ...

Sunt una dintre aceia cărora le​ place să viseze la perfecțiune: familia perfectă, jobul perfect, vacanța perfectă, viața perfectă. Știu că poate părea ireal, însă perfecțiunea are conotații diferite de la om la om și e nevoie ca fiecare dintre noi să-și stabilească propriile valori, idealuri, scopuri. E nevoie să ne permitem să visăm și să ne dorim ca visul să devină realitate. Și e obligatoriu să continuăm să visăm chiar și atunci când totul pare imposibil de realizat și poate absurd pentru ceilalți. E nevoie să ne permitem să visăm așa cum simțim să o facem, căci fiecare vis ne ține conectați la propriile dorințe și în același timp, ancorați in realitate.

                   

Îmi permit un exercițiu de imaginație care să îmi stimuleze neuronii, simțurile, pulsul sângelui în vene. Îmi permit să închid ochii și să visez la anotimpul în care soarele deține supremația, în care trupurile noastre dezgolite aleargă pe litoralul românesc, răpuse de arșiță și înfierbântate de nisipul fin scrâșnind sub tălpile goale. La un moment dat ne oprim, ne dăm mâna și ne îndreptăm către Hotel Aurora Mamaia, cu răsuflarea tăiată și gâtul uscat, tânjind după o băutură răcoritoare care să ne readucă simțurile pe linia de plutire. Ne oprim la piscină și pentru a nu știu câta oară, pe lângă băutura răcoritoare, savurăm și unul dintre cocktail-urile menite să te pună în dificultate când trebuie să alegi. E parcă prea bun și prea mic pentru a stinge o poftă și o sete atât de mari! Îl comanzi și pe cel de-al doilea, care parcă e ceva mai mare, deși e dovedit științific faptul că are aceeași cantitate. Dar ce e știința în fața dorinței? Nimic ...

                 
Ne îndreptăm către dușuri, operă a unui designer cu o reală imaginație căci sunt gândite după un concept deosebit, pentru a înlătura nisipul adunat de pe plajă și a putea rămâne alături de ceilalți la distracția de la pisci. Am visat la un hotel cu piscină în fiecare vacanță petrecută în țară sau peste hotare, însă de fiecare dată hotelul era parcă prea departe de plajă, pentru comoditatea unora care așteaptă ca un concediu să le încarce bateriile până la refuz. Asta dacă se poate așa ceva, căci ale noastre nu sunt niciodată suficient încărcate ... De data aceasta, amplasarea hotelului la douăzeci și cinci de metri de plajă și la câțiva pași de parcul Aqua Magic au făcut posibilă minunea de a avea și plaja și piscina la o aruncătură de băț.



Petrecerea de la piscină durează până târziu în noapte când ne retragem către confortul camerelor modern mobilate și utilate. Profităm de accesul la wireless pentru a ne pune la curent cu ce mai e nou pe rețelele sociale, de care încă odată ne-am promis, în zadar, că vom uita. În cele din urmă, oboseala este alungată de zgomotul stomacului care tânjește după un preparat proaspăt și delicios, servit de un ospătar amabil și cu zâmbetul pe buze, care să ne facă să uităm de somnul ce ne cuprinsese cu numai câteva minute în urmă. Muzica lină, atmosfera caldă,  savoarea mâncării ne fac să simțim din plin ce înseamnă să beneficiezi de toate facilitățile unui centru hotelier modern pe litoralul romanesc; ce înseamnă confort și servicii de calitate; ce înseamnă magia unei nopți de vară; ce înseamnă un sejur perfect ...

Închid ochii, răpusă de oboseala unei zile caniculare, de farmecul unei povești în care orice e permis și totul este posibil, de nostalgia clipelor trecute, de vraja clipelor ce-or să vină ...

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

Sursa foto: super-blog.eu

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…