Treceți la conținutul principal

Ce se naște din pufoșenie, pufoșenie mănâncă!


Dacă v-aș zice că în cea mai bună perioadă din viața mea am fost de-a dreptul o pufoșenie, m-ați crede? Dar dacă v-aș zice că am fost și savuroasă? (Ha-ha-ha!) Cum vă spuneam ... Natura nu a fost foarte darnică cu mine întrucât nu m-a inzestrat nici cu prea mulți centimetri pe verticală, nici cu prea multe kilograme pe cântar. Însă mi-a dat exact atât cât a trebuit pentru a fi savuroasă. Doar v-am zis asta! Bun! ... Însă cea mai bună perioadă din viața mea este reprezentată de cele nouă luni în care mi-am purtat băiețelul în pântece. Acela a fost momentul în care mama natură, cea care la nașterea mea se zgârcise, dintr-o dată s-a hotărât să îmi ofere din belșug. Și nu vă gândiți că mi-a oferit acei centimetri după care tânjeam odinioară, în înălțime. Mi-a oferit greutate! Și nu orice greutate, ci una sub care acul cântarului se mișca cu viteza luminii. Eram un balon, de un rotund perfect, al cărui diametru creștea fulgerător de la o zi la alta, reușind, fără prea mari eforturi, să mă transform în cea mai pufoasă variantă a mea de până atunci. 
                              

Și cum nu era zi, din cele peste două sute care au trecut, în care să nu fi poftit la brânză, și o știm cu toții că poftele unei femei însărcinate sunt literă de lege, ajunsesem să mă simt ca o cremă de brânză pufoasă Delaco, aflată în maximă compatibilitate cu pâinea rumenă, coaptă pe vatră, achiziționată de la brutăria de la colțul străzii. Știu, vă plouă în gură! Și mie ...


Iar azi, îmi privesc mogâldeața cu drag, cu inima tresăltând de fericire, căci este lumina ochilor mei. Bucuria sufletului meu, motivul pentru care fiecare kilogram acumulat în timpul sarcinii a însemnat normalitate. Și până la urmă, nu a fost vreo mare brânză căci s-au topit ca untul, lăsându-mă la fel de savuroasă ca-ntotdeauna, exact cum v-am spus și la început. Și ce să vezi?! Piticul meu e mare fan brânză, la nici doi anișori. Așa că, mai devreme sau mai târziu, ce se naște din pufoșenie, pufoșenie mănâncă!


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017!


Sursa foto 1: reddit.com
Sursa foto 2: fanbranza.ro


Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro