Treceți la conținutul principal

Şi pe Facebook se numără proştii!

         










Trăim în secolul în care, dacă nu ai cont pe rețelele sociale și dacă nu ești câtuși de puțin activ, nu exiști! Iar dacă nu primești suficient de multe like-uri la postările tale, dacă nu ai o mulțime de prieteni, în listă, despre care n-ai nici cea mai vagă idee cine sunt și ce fac, dar care totuși trebuie să fie acolo, pentru a da bine la numărătoare, stima de sine este grav compromisă. Și nu, nu exagerez, căci marea majoritate a indivizilor ahtiați după publicitatea cu orice preț, de pe rețelele sociale, sunt nulități ale societății.

Iar dacă stau bine să mă gândesc, cred că am face o faptă bună dacă i-am propune lui nenea Zuckerberg, să închidă toate paginile de Facebook ale indivizilor care habar nu au de gramatica limbii române şi care, culmea, mai şi pozează în şoimii patriei, postând citate inteligente, nemarcate ca atare, incorect scrise şi interpretate într-un mod mai mult decât involuat!

I-am propune astfel "să facă curat" şi să radieze inculții care se cred deştepți, proştii care se vor a fi lideri, agramații care pozează în savanți şi idioții care nu fac altceva decât să ne irite retina! Nu de alta dar postează, de cele mai multe ori, public, şi, vrând nevrând, aberațiile lor ajung şi sub ochii noștri, a celor câțiva posesori de materie cenușie! Și nu, nu e loc de modestie în vremurile în care toți cei cu o lipsă de cultură elementară au ceva de spus, în termenii ignoranței absolute! Iar de-a lungul timpului am constatat că unul dintre cele mai dificile lucruri pentru omenire este să-l convingi pe omul prost că e prost, iar asta mă irită, căci suntem prea săraci ca să fim și prosti!

                                 

Oameni buni, pune-ți mâna pe o carte sau luați în calcul posibilitatea de a vă face o "sectă a inculților" și vedeți-vă de lumea voastră " nemuritoare si rece" ! Căci voi sunteți vinovați de halul în care a ajuns țara noastră: penali la putere, inculți cu pile în funcții de conducere, analfabeți pe băncile școlilor, retardați cu câte doua, trei diplome emise de instituții de studii superioare, agramați cocalari cu permis de conducere. Și ne mirăm de ce mor oameni care ar mai avea de trăit, în spitalele din România, de ce banul nu are putere de cumpărare, de ce parlamentarii dorm, la propriu, pe scaunele din Parlament, de ce facem alegeri neinspirate, greșite, fatale, când vine vorba de cei meniți să facă ceva pentru noi, cetățenii, carevasăzică, cu drept de vot. Pentru că suntem o adunătură de proști și nimeni nu face nimic! Dacă tu, cel cu puțină minte, cel care știi să vorbești, să scrii și să citești corect în limba maternă, tu, cel care ai așteptări de la tine și de la cei la care ții, îi spui fiecărui prost pe care îl întâlnești să-și vadă de incultura lui, poate vom reuși să îi anihilăm sau să îi cultivăm, în funcție de cum le-o fi norocul!

Iar dacă nu ar mai avea acces la rețelele sociale nu ar mai împrăștia semințele prostiei, nu ne-ar mai deranja retina, nu ne-ar mai obosi auzul. Și astfel, internetul ne-ar oferi informații corecte și de calitate, conținut avizat și nișcaiva învățăminte pentru cine vrea să învețe și să ia aminte. Și, apropo, voi, "specialii", în număr din ce în ce mai mare, verbul auxiliar "a avea",  "am/ai/a/am/ați/au + participiu", nu se scrie cu cratimă, precum în exemplul: " Mulțumesc celor care ieri a-ți făcut urări la mine". Niciodată! Oricum, exemplul e fatal pentru limba română!

Și ca să închei în stilul Facebook, o sa spun: "csf, ncsf "(pentru necunoscători, a se citi - ce să faci, n-ai ce să faci), asta-i România anului 2017! Cu Dumnezeu înainte sau cu mutul înapoi, depinde cum vrea fiecare! Cine-i mutul? A se vedea aici!

Sursa foto 1 - www.ziarelive.ro
Sursa foto 2 - www.hyperliteratura.ro
Sursa foto 3 - https://topcinciblog.wordpress.com



Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…