Treceți la conținutul principal

Poveste cu iz chinezesc

Sunt in pana de idei! Da, e una din acele zile in care habar nu am ce sa mai gatesc! Daca as fi singurul suflet de hranit, m-as rasfata cu o omleta si o salata cu de toate. Insa cum mai am si alte doua guri de alimentat, datele problemei se schimba. Baietelul meu e din ce in ce mai mofturos si nu-l mai pot linisti cu banala supa de legume, iar sotul este un gurmand si jumatate, asa ca, am lupta grea! Hocus-pocus, ce sa fie, ce sa fie?

Sunt tentata sa pun mana pe telefon si sa comand ceva pe sufletul nostru, al tuturor. WuXing stie! Doar fac asta ori de cate ori inspiratia culinara ma paraseste sau timpul nu imi permite sa petrec zeci de minute bune in bucatarie. Iar mancarea chinezeasca reprezinta rasfatul gastronomic pentru intreaga familie. Si daca tot am adus vorba, sa fie salata cu urechi de lemn! Nu am mai facut, dar am mancat pe saturate, de nenumarate ori, incat recunosc gustul, aroma si ingredintele, cu ochii inchisi. Oricum, la ce chef am de gatit, e ca si cum as face-o adormita. Poate asa ma voi pricopsi cu ceva urechi de lemn ca sa nu mai aud chitaitul celui mic sau mofturile celui mare!

Initial mi-a atras atentia denumirea preparatului. Nu gaseam nimic in lista cu ingrediente care sa ma duca cu gandul la urechi sau la lemn. Ma gandeam ca, probabil, legumele sunt taiate in forma de urechi. Sau poate salata este servita in vreo scoarta de copac. Nimic nu mi se pare prea mult cand vine vorba de chinezi. Ii gasesc excentrici si usor neobisnuiti in ale gastronomiei. Fac combinatii extravagante, alegeri iesite din comun, insa e bine stiut ca preparatele lor iti ofera toti nutrientii necesari unei alimentatii sanatoase. Iar mixul de arome si condimentele chinezesti fac din fiecare fel de mancare, un deliciu! Ulterior am aflat ca ingredientul cu pricina nu e altceva decat o ciuperca in forma de ureche, care creste pe arborele soc. Asa a luat nastere denumirea bizara, dar oarecum logica, daca stii povestea cu pricina.


Sa revenim la urechile mele! Nu la cele anatomice, la cele de lemn! Mi-a iesit ceva, insa parca era altceva decat ar fi trebuit sa fie! E ca si cum Wu Xing ar sti ca meniul lor este unic si imposibil de reprodus. De aici si naturaletea cu care iti impartasesc din secretele bucatariei lor. Oricum, sotul a ramas mut de uimire in fata salatei mele, iar eu, surda in fata ulterioarelor reprosuri vizavi de talentele mele culinare si perspectivele gastronomice. Si cum nu era sa ramanem nemancati si cu asa pofta de-o ureche de lemn, ne-am deplasat la restaurant pentru a-mi lua urecheala cuvenita de la maestrul bucatar. Ce ti-e si cu barbatii astia?! Doar n-om fi toti bun la toate?! 


Articol scris pentru SuperBlog 2016. Sa fie cu noroc!

Sursa foto: www.wuxing.ro
                   www.super-blog.eu

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…