Treceți la conținutul principal

Sa fii sofer e lucru mare!

Cred ca ma numar printre putinele persoane care se afla in totala antiteza cu sofatul! Asta in cazul in care nu am ramas singurul "specimen" caruia masinile, traficul si condusul ii dau dureri de cap, fix in secolul vitezei. Nu stiu cum se face, dar nu reusesc sa stabilesc nicio relatie cu automobilele! Fie ca este al meu, de fapt, al sotului, fie ca este al vreunei prietene, palpitatiile, nervii, caldura pe sira spinarii si transpiratia palmelor ma incarca numai decat, daca indraznesc sa schimb statutul de pieton, pe care vesnic il voi indragi, cu cel se sofer. Sotul zice ca sunt cel mai neexperimentat sofer din istoria omenirii (asta ca sa folosesc termeni ortodoxi), eu zic ca nu sunt facuta pentru asa ceva, si punct! 

Ce-i drept, in perioada de dupa obtinerea permisului de conducere am avut o oarecare curiozitate si o doza mai mare de curaj si teribilism si chiar au existat cateva incercari in a-mi perfectiona abilitatile deprinse in perioada scolii. Insa, in cele din urma, chiar si acestea au contribuit la decesul soferului din mine.

Imi amintesc ca era o zi insorita de vara. O zi de week-end, in care am acceptat invitatia unei prietene de a-i face o vizita la casa de la tara. Nu fusesem niciodata si imi doream sa respir o gura de aer curat, departe de aglomeratia capitalei. As fi putut sa cumpar un bilet la tren si in vreo doua ore as fi ajuns la destinatie, dar am preferat sa iau masina sotului. Am considerat oportun, un drum singura, fara o voce langa mine care sa-mi strige nervoasa in timpane, la fiecare manevra, la fiecare intersectie, ce trebuie sa fac, ce nu fac bine si cum ca, ar fi cazul sa trec pe scaunul din dreapta, pentru a scadea nivelul de stres din interiorul vehiculului. Nu e nevoie sa precizez ca am reusit cu greu sa ii smulg cheile si pupicul de ramas-bun. Am tras adanc aer in piept si am inchis usa in urma mea, nu inainte de a-mi aminti, pentru a mia oara, ca trebuie sa opresc la benzinarie pentru a face plinul. 

Deschid portiera, ma fac confortabila, imi reglez toate cele, ca doar nu degeaba mi le-a repetat instructorul la fiecare sedinta, bag cheile in contact, iar capsorul meu blond cauta strategia strategiilor pentru a scoate masina din parcare. Dupa cateva minute, razbesc si ma inscriu in trafic. Emotii? Mda...asa ca de inceput! Pornesc casetofonul pentru a asculta muzica in masina si fredonez fiecare melodie care imi place. Nu trecuse mai mult de o ora de cand pornisem la drum si imi suna telefonul. La celalalt capat al firului era nimeni altul decat sotul, panicat, caci cu greu am reusit sa-mi scot telefonul din geanta, fiind atenta la drum. 

- Dragule, daca ai fi reusit sa montezi carkitul Bluetooth de la Edotec, iti raspundeam mai repede. Neputand comunica handsfree, ma vad nevoita sa si intrerup discutia!
- Il voi monta zilele astea. In fine! Zi-mi cum te-ai descurcat la benzinarie?!
- Hiiiii, am uitat sa fac plinul!
- Dar...

Inchid telefonul brusc si opresc la prima benzinarie care imi apare pe sosea. In fata mea alte doua masini. Plecarea din rampa nu a fost nicicand punctul meu forte. Reusesc, in cele din urma, sa ajung in fata pompei, fac plinul si incep manevrele pentru a parca, in vederea intrarii in benzinarie si a face plata combustibilului. Deja incep sa-mi doresc un sistem de navigatie auto cu senzori de parcare. Acei ochi abili, in timpul marsarierului. Parca incep sa constientizez nevoile unei masini, ale soferului si ale pietonului. Si incep sa-mi inteleg sotul care rasfoieste frecvent pagina magazinului online cu cel mai diversificat stoc de produse In Car Entertainment din Romania, Edotec, in cautarea gadgeturilor care se pliaza pe nevoile si portofelul nostru. "Caci e nevoie sa faci alegerile potrivite, pentru o siguranta sporita. La ei poti alege dintr-o gama variata de produse, disponibile in stoc, cu livrare in maximum 2 zile. Toate produsele sunt testate si iti ofera suport tehnic si consiliere profesionala." Cam asta imi repeta jumatatea mea, la interval de cateva zile, cand ii descopar cate-o comanda pe pagina acestora de internet. 

Dupa toata aceasta introspectie, imi continui drumul si in mai putin de o jumatate de ora ajung la casa de la tara a prietenei mele. Toata lumea ma astepta cu sufletul la gura. Si cand spun toata lumea, il includ si pe sotul meu, care imi urmarise, din umbra, intregul parcurs, de pe scaunul din dreapta al masinii unui prieten. Zice el ca nu ar fi putut sta linistit acasa, stiind ca pe soselele din Romania circula un sofer de talia mea. O fi de bine, o fi de rau, eu m-am lasat oricum de meserie!

Articol scris pentru SuperBlog 2016. Sa fie cu noroc!

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro