Treceți la conținutul principal

Pe tocuri si nu oricum: cu stil!

Nu stiu daca intr-o viata anterioara am fost vreun personaj prin ale carui vene curgea sange de-un albastru pur sau poate vreo aspiranta la titlul de printesa, dar stiu clar ca iubesc eleganta sub toate formele posibile. Un stil vestimentar elegant, o atitudine galanta si stilata, o privire calda si patrunzatoare, un zambet subtil, te fac oricand o prezenta remarcata, admirata si in mod clar, memorabila!

Iar cand am primit invitatia de a participa la cocktailul organizat pentru celebrarea unui deceniu de la terminarea liceului, am stiut ca dress-codul Black Tie a fost cu siguranta ales pentru mine. Inca din primele cinci minute am avut o revelatie asupra tinutei pe care urma sa o port si mare dreptate a avut Nina Garcia cand a spus ca "stilul este ca un muschi: trebuie sa-l exersezi regulat, altfel il pierzi". Iar noi femeile, ne-am nascut pentru a ne cauta stilul. De aici si patima de necontrolat pentru shopping. Pare-se a fi ceva nativ, fiind complet absolvite de orice vina, fie ea oricat de mica, in fata barbatilor adesea epuizati de asteptarea doamnelor uitate in cabinele de proba. 

Am deschis sifonierul in cautarea rochiei perfecte. Ce-i drept, la mine nu prea se aplica regula feminina conform careia, desi ar fi atat de multe haine pe umeras, nu as avea cu ce sa ma imbrac. Sunt destul de cumpatata in alegerile pe care le fac. Cumpar doar ceea ce imi place cu adevarat, ceea ce ma reprezinta, ceea ce imi este necesar si numai daca sunt convinsa ca isi merita fiecare banut. Si nu! Nu cumpar lucruri ieftine sau lucruri scumpe! Cumpar lucrurile care imi plac si care sunt de calitate. Iar calitatea, in ceea ce priveste vestimentatia, nu inseamna neaparat scump si de brand. Calitatea inseamna finete, eleganta, stil. Cel putin asta i-ar fi definitia, in acceptiunea mea.

Si da, am ales-o! Era exact ceea ce trebuia sa port! Ceea ce mi-ar fi evidentiat pielea alba, prea putin bronzata, desi vara nu a trecut cu repeziciune, ochii inchisi la culoare si silueta miniona, dar bine proportionata. Hmmm! Poate ar trebui sa fiu ceva mai modesta, dar exact asta mi-a trecut prin minte cand am zarit in dulap rochia rosie, cea de care m-am indragostit la prima vedere, in momentul in care am vazut-o pe manechin. Era perfecta pentru eveniment si era perfecta pentru mine: o rochie de seara,  o rochie eleganta, pe care am accesorizat-o cu pantofi cu toc de culoare bej, tocmai pentru a o pune in evidenta. Nu era o rochie scurta, ci pana in dreptul genunchiului, caci bretelele si decolteul generos erau suficiente pentru a-mi da un aer sexi. Croiala urmarea linia si forma corpului, iar dantela fina era plusul de eleganta si de rafinament de care aveam nevoie pentru a ma simti regina balului. Pardon! Regina cocktailului! Iar la final, temperatura din termometru m-a determinat sa optez si pentru un sacou, in aceeasi nuanta cu pantofii.

Zilele au zburat, iar seara cu pricina nu s-a lasat prea mult asteptata. Cu pasi marunti si siguri urcam treptele scarii restaurantului, increzatoare ca va fi o seara minunata, alaturi de oameni dragi pe care ii revedeam dupa foarte multi ani. Usa s-a deschis si am simtit privirile admirative, contemplative ale celor prezenti, iar acestea au continuat pe durata intregii seri. Si m-am simtit frumoasa, eleganta, femeie. Eram o femeie pe tocuri si nu oricum: cu stil!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016. Sa fie cu noroc!


Sursa foto 1: http://super-blog.eu/2016/10/01/proba-1-black-tie/
Sursa foto 2: www. myfashionizer.ro

Postări populare de pe acest blog

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …