Treceți la conținutul principal

Iti ofer o floare!

Exista oare vreo femeie careia sa nu ii placa florile? Exista oare vreun barbat care sa nu-si fi spalat pacatele, in fata unei femei, cu o floare? Parca-i mai dulce impacare daca pe langa acele cuvinte siropoase, tandre si atent alese, se mai gaseste si un aranjament floral, personalizat! Cate zambete or fi vazut toate acele minunatii de flori? Cate lacrimi or fi sters de pe obraz? Cate suflete or fi apropiat? In cate colturi ale lumii si-n cate case-ndepartate si-or fi improscat mireasma, si aroma, si magia...si cate inimi or fi readus la viata?

E trist insa, ca avem nevoie de ocazii speciale pentru a face o bucurie unui om drag, desi, o floare oferita intr-o zi oarecare valoreaza mai mult decat toate florile din lume, primite in momentele in care te astepti ca toti cei apropiati sa-ti ofere atentii. De ce sa nu fii special si sa il faci pe omul drag sa tresara de bucurie cand se asteapta mai putin, cand ar parea imposibil ca cineva sa ii ofere ceva? Fii tu aducatorul de zambete, deschizatorul de suflete, ingerul inimilor si magicianul care transforma momentele banale ale zilei, in momente unice! Eu am incercat asta si m-am simtit dumnezeieste! Totul a fost spontan, oferindu-i momentului emotie, traire, vibratie, puls. Si a inceput ca o zi oarecare:

Dimineata mohorata de toamna! Nu tu soare, nu tu lumina in geam, nu tu chef de a te da jos din pat si a porni catre serviciu. Nu tu chef de viata! Primul impuls a fost sa pun mana pe telefon si sa sun la birou pentru a-mi motiva absenta. Nu ar fi fost nici prima data si cu siguranta nici ultima, in care nascocirea unei gripe fictive m-ar fi scapat de plictiseala cronica a unei zile de munca. Ceva m-a facut sa nu dau curs impulsului. Cu greu m-am dezmeticit si dupa cateva guri sorbite pe fuga din cafeaua aburinda am inchis usa in urma mea, pornind agale catre biroul in care, de cativa ani imi pierdeam tineretea. Stiam drumul cu ochii inchisi si cunoastem fiecare colt de strada si fiecare cafenea, ca pe o parte din mine. Stop! Cafenea! Ma opresc in fata uneia in care nu am mai intrat de mult si decid sa intru pentru a savura cafeaua pe care, in nicio dimineata, de cand lucram in marketing, nu reuseam sa o termin. Pun mana pe telefon si sun la birou. Duc la bun sfarsit planul pe care il urzisem odata trezita in dimineata aceea. Respir usurata! E prima zi libera dupa multe luni de agonie. 

Privesc in gol pentru cateva minute si imi dau seama ca rutina a ucis, usor, usor, micile placeri care odata ma faceau sa zambesc. Si m-a facut sa ma indepartez de oamenii dragi si de locurile unde, odata, ajungeam cu drag. Imi apare in gand mama! Sufletul meu drag, pe care am ajuns sa o sun din ce in ce mai rar, dand vina pe lipsa de timp. Omul bun caruia de multe ori ii raspund pe un ton rastit, dand vina pe rabdarea pierduta odata cu trecerea timpului, pe oboseala si stresul cotidian. Mama, care ma suna din ce in ce mai rar, desi si-ar dori sa o faca mai des, de teama sa nu deranjeze. 
un facut, mi se deschide pagina unei florarii online. Rasfoieiesc atent si descopar un veritabil atelier de design floral, un atelier de creatie, inedit si sofisticat. Ma decid sa comand un buchet de lalele si zambile, florile preferate ale mamei. Da! Ale mamei! Ma pun de acord cu cei de la Olla.ro sa nu faca ei livrarea, ci sa ne intalnim, pentru a fi eu cea care se bucura de ochii calzi ai mamei, scaldati in lacrimi de fericire. Ne intalnim la cateva strazi distanta de casa, le multumesc pentru buchetul de flori impresionant, pentru atentia acordata satisfactiei clientului si ma opresc emotionata la usa mamei. Intru, fara a mai suna la sonerie, caci inca am cheia pe care mai toata copilaria am purtat-o la gat. Fara a sta prea mult pe ganduri, ma indrept catre bucatarie unde ma astept sa o vad pe mama pregatind borcanele de acrituri pentru iarna.

Ma opresc in usa bucatariei si o strig, cu tremur in glas si emotie in suflet: "Mama!" Se intoarce brusc si ma priveste fix, surprinsa sa ma vada acolo la o ora la care ma stia cu nasul intre hartii.
-Draga mamei, ce-i cu tine?
Ochii ii jucau in lacrimi si o simteam cum tremura cand i-am intins buchetul floral. Am strans-o in brate si i-am spus cat de tare o iubesc si cat de mult inseamna pentru mine. La inceput timid, aproape soptit, ca mai apoi sa simt ca mi-as dori sa strig, pentru a nu se mai indoi vreodata de ceea ce simt pentru ea.


In acea zi am vazut-o pe mama fericita, implinita si a zambit cum nu am vazut sa o faca vreodata! A ras in hohote, m-a mangaiat si m-a alintat cum o facea cand eram mica, cand imi pieptena parul seara, inainte de culcare. Am petrecut ziua impreuna, doar noi doua, cum nu o mai facusem de mult. De ani! Si m-am bucurat sa o vad pe mama fericita, sa o redescopar pe femeia care mi-a dat viata si m-a invatat sa vad frumosul, din urat, zambetul din spatele lacrimilor, soarele din spatele norilor. Omul care m-a crescut frumos si care merita sa ma aiba alaturi, nu doar la ocazii speciale, ci in cele mai simple si banale momente ale zilei. In momente pe care impreuna, sa le transformam in momente speciale.

Zambetul nu cere sacrificii, iar daca o floare poate oferii un zambet, ofer-o!

Articol scris pentru SuperBlog 2016.







Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…