Treceți la conținutul principal

Incaltat prin viata

Nu stiu altii cum sunt, dar cu siguranta eu nu sunt o fire sportiva. Nu alerg in parc, nu frecventez sala de fitness, nu tin vreun regim special, ba din contra, sunt doritoarea numarul unu cand se da startul la sarmalute si cozonac si ca sa nu ne mai lungim cu vorba, nu sunt nici vreo atleta. Insa lucrurile nu mai stau deloc asa cand vine vorba de incaltamintea sport, caci as purta o pereche de pantofi sport de dama New Balance, in cat mai multe combinatii vestimentare. Iar cu inspiratia stau destul de bine la acest capitol, as zice. Si cred ca ar mai zice si altii...

Favoritii mei, o pereche de Converse de un alb imaculat, sunt parte din mine, caci multe drumuri am luat la pas, multe am vazut si-am auzit impreuna, ca sa nu mai zic ca, deja facem parte unul din amintirile celuilalt. Da, da, zic bine: si pantofii au amintiri! Cu ei, cu mine, cu noi. Si cate-ar mai spune daca ar putea vorbi...

Probabil ar incepe cu inceputul: nevoia mea de confort si de a-mi odihni piciorusele muncite peste zi si norocul lor ca s-au aflat la reducere in "vitrina" celor de la answear.ro. Despartiti de un click distanta, in cateva ore am sfarsit impreuna si am devenit indispensabili unul celuilalt. 

Si ar continua prin a spune cum au fost martorii unei povesti de iubire cu final fericit. De fapt, ce final?! Asta parca se zice la batranete, ori noi suntem tineri si-n putere! Cum ziceam...poveste de iubire. Eu, in haine sport si purtand pantofii cu pricina, povestitorii (ce bine suna!), obosita dupa o zi istovitoare de munca, cu ochii in lista de cumparaturi si sorbind zgomotos dintr-o cafea, mai ca dau peste el. Brunet, maxim de sarmant si atragator, concentrat pe eticheta unei pungi de cafea. A se observa ce ne-a adus in acelasi punct: cafeaua! 

Cand ridic capul, ce sa vezi?! Ii simteam respiratia sacadata si mirosul puternic al cafelei mele pe tricoul lui. Mda! Am reusit sa vars cafeaua pe el! Reactia mea: la fel de stangace ca de obicei. Mi-am cerut scuze, am scos un servetel sa-i curat pectoralii (pardon, tricoul) si am ramas inmarmurita, pierduta in sclipirea ochilor de-un maro intunecat, grozav!

Reactia lui: "Stai linistita! Tuturor ni se poate intampla. E doar un tricou, se spala!" Am respirat usurata si, odata cu mine, au respirat usurati si pantofii mei sport, caci au scapat teferi in fata rafalei de cafea. Ce-i drept, daca ar fi fost ei cei afectati, nu ar mai fi povestit acum cu zambetul pe buze, ci nervosi si incruntati. Si nici nu am mai fi petrecut atat de mult timp impreuna, daca nu ar fi iesit toate urmele de cafea.

Bun, cum ziceam...
Si ar continua prin a spune ca am sfarsit...(da, da!) in acea zi am sfarsit prin a lua masa in oras. Cum cine? Eu, el si pantofii. Si numai noi trei (eu si pantofii) stim cat mi-am mai frecat picioarele de emotie pe sub masa, incat am ajuns acasa transpirata, de-am dat cu bietii mei prieteni-povestitori direct in masina de spalat haine.

Iar dupa acea prima intalnire, ar mai avea de povestit inca vreo cateva la care ne-am prezentat amandoi purtand articole sport, relaxati si indragostiti. Si daca dragostea iti da aripi, zic, ca trebuie sa-ti si fie usor sa zbori! Si mai usor  decat imbracat sport, sa fim seriosi!

Au vazut pantofii mei si muntele, si marea, si drumuri inguste, si anevoioase, si lungi si usor de strabatut. Au vazut magazine, targuri, piete. Au vazut zambete, sarutari, imbratisari, lacrimi si suspine. Au trait emotii alaturi de mine si am abosit de multe ori impreuna. Am trait, cat sa avem ce povesti: ei despre mine si eu despre ei, caci pantofii mei au prins viata si grai. Si cate-ar mai spune...

Articol scris pentru SuperBlog 2016! Sa fie cu noroc!


Surs foto 1: www.answer.ro
Surs foto 2: www.sweetpaprika.ro
Surs foto 3: www.super-blog.eu






Postări populare de pe acest blog

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …