Treceți la conținutul principal

Femeia poate fi de neinteles, dar cauta totusi sa o intelegi!

Cat de greu poate fi sa intelegi o femeie? Probabil ca unii se vor grabi sa spuna ca este imposibil, iar altii se considera deja maestrii in descifrarea tainelor  comportamentului femeilor din viata lor. Ce-i drept, adevarul este undeva la mijloc...Femeia nu va fi niciodata inteleasa pe deplin, caci, in cele mai multe situatii, nici ea nu reuseste sa se inteleaga!

Desi stie ca e puternica, are atat de multe momente de slabiciune! Desi stie sa se faca respectata, sunt situatii in care permite sa-i fie alterata stima de sine. Desi iubeste si stie sa ofere iubire, sunt situatii in care se gaseste confuza, pierduta si cu greu reuseste sa se adune. Desi se lasa iubita, sunt situatii in care isi doreste sa fie singura, departe de orice gest de tandrete, departe de orice atingere, soapta, emotie. Desi isi pretuieste familia si pe toti cei pe care ii considera aproape de sufletul ei, sunt momente in care nimeni, nici macar ea, nu-i poate intelege dorintele, nu-i poate indeplini visurile, nu-i poate oferi raspunsuri, nu-i poate mangaia sufletul.

Caci femeia e un izvor nesfarsit de inspiratie pentru artisti, de dragoste pentru puiul ei, de pasiune pentru barbatul iubit. E un izvor nesfarsit de lupta cu sine, pentru sine si pentru cei dragi. E un izvor de pasiune, de emotie, de forta si rabdare.

Ea poate ierta, dar cu greu va uita sau poate uita pentru o clipa, ca mai tarziu sa-si aminteasca cu si mai mare intensitate decat intaia oara. Ea poate pleca si se poate reintoarce sau poate pleca pentru totdeauna. Ea poate ramane, desi poate si-ar dori sa plece, insa niciodata nu va mai fi la fel. Sau iti poate ramane alaturi, cu sufletul curat. 

Ea poate plange sau poate rade. Poate fi jos si se poate ridica cand toti se asteapta mai putin. Nu te preface ca-i esti alaturi, fii acolo pentru ea! Nu te preface ca o  asculti, ascult-o! Nu te preface ca o iubesti, iubeste-o!
Poate parea de neinteles, dar cauta sa o intelegi!

Caci femeia nu e o enigma, e doar un om, un suflet, un vis. E o emotie fara de care nimic nu ar mai fi la fel: nici viata, nici dragostea, nici noi. Nimic.

Sursa foto: www.ziare.com

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…