Treceți la conținutul principal

Emotia fiecarei cesti de cafea

Ticaitul slab al telefonului de pe noptiera, lumina palida ce brazdeaza jaluzelele inchise aproape ermetic, pentru a-mi indulci somnul profund si ciripitul pasarelelor care si-au propus ca in fiecare dimineata sa imi dea trezirea, ma fac sa absentez la startul matinal, vlaguita de orice farama de energie si fara chef de viata.

Parcurg mecanic fiecare camera si ma opresc in bucataria luminata puternic de razele soarelui, menite parca sa-mi invioreze toate simturile. Pornesc masina de cafea si mi-as dori sa scoata un sunet si mai puternic, pentru a alunga tacerea surda asternuta peste noapte. Se opreste automat si imi torn o ceasca de cafea Honduras SHG, pe care o ador. Este mult mai putin acida decat celelalte cafele din America Centrala si perfect echilibrata ca gust, fiind una dintre acele cafele ce devin prietenoase inca de la prima degustare.

O sorb lacom si simt cum sangele-mi pulseaza de vitalitate inca de primele inghitituri. Savoarea si mirosul puternic de cafea ma trezesc din amorteala diminetii si imi dau forta si energia pentru intreaga zi. Iar daca ar fi sa ma gandesc la blogul meu ca la un sortiment de cafea, as alege fara a sta pe ganduri cafeaua Honduras SHG.

Caci  Doza de emotii iti da acel imbold, acel avant si acel optimism ca poti face tot ce iti doresti daca ai incredere si investesti in tine, daca stii sa profiti de fiecare sansa, oricat de mica ar fi ea si daca muncesti pentru visul tau. Si te trezeste la realitate! Iar fiecare articol detine acel ceva care te cucereste de la prima "degustare" si te face sa revii. Exact ca aceasta cafea care detine secretul perfectiunii: savoare, aroma, miros, echilibru, culoare si pasiune. Cu alte cuvinte, emotia e in fiecare ceasca de cafea!



 Sursa foto 1: trilulilu.ro
 Sursa foto 2 si 3: cameradinfata.ro

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…