Treceți la conținutul principal

Un PC iute ca sageata

Cred ca suntem cu totii constienti de cat de tare ni s-a usurat munca odata cu aparitia calculatorului si fiecare descoperire care ajuta la cresterea performantelor acestuia este un nou prilej de bucurie si de a multumi Divinitatii. De ce acesteia, ca doar nu Domnul este cel care inventeaza componente de calculator?! Ei bine, datorita Lui avem minti luminate care dedica timp, pasiune si studiu inovatiei in domeniul IT.

Nu stiu cat de reala este acesta ipoteza, dar, sa fim sinceri: nu strigam noi „Thanks God” cand am finalizat un proiect cu succes, iar calculatorul a lucrat cu o viteza pe care si un radar ar fi depistat-o? Sau, din contra, „Of, Doamne”, cand parca toate astrele s-au aliniat ca al noastru calculator sa ne lase la greu? Mie mi s-a intamplat! Si nu o data sau de doua ori. De foarte multe ori!


Cred ca atunci cand am avut cea mai mare nevoie, PC-ul m-a dezamagit. Era ultima zi pe care o mai aveam la dispozitie pentru a-mi definitiva lucrarea de licenta, cand, dintr-o data, PC-ul s-a stins. L-am repornit, din nou si din nou si ne-am jucat pret de vreo trei sferturi de ceas, pana a pornit. Am reusit sa-mi termin in timp util proiectul de licenta, iar a doua zi am si mers cu PC-ul la un prieten care ar fi putut diagnistica problema. Dupa verificari amanuntite, mi-a recomandat sa-mi achizitionez un SSD pentru prelungirea duratei de viata a calculatorului si cresterea performantelor acestuia, printr-o mai mare viteza si stabilitate in functionare. 

Am cautat impreuna un magazin online care avea oferte SSD. Ne-am oprit la promotii SSD Kingston, care se aflau la doar un click distanta si am achizitionat ceea ce prietenul meu a considerat ca s-ar potrivi calculatorului si manierei fugitive in care eu lucrez: „Cum tu vrei un PC iute ca sageta, ia-ti un HyperX SSD”. Zis si facut! Iar de atunci, eu si calculatorul meu suntem in sfarsit pe aceeasi lungime de unda: intr-o cursa contracronometru din care intotdeauna iesim castigatori!


Articol scris pentru Proba 12 de la Spring SuperBlog 2016, ai carei sponsori sunt MediaDOT și HyperX. Sa fie cu noroc!

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…