Treceți la conținutul principal

Mai devreme sau mai tarziu, cu totii vom deveni o amintire

Mai devreme sau mai tarziu, cu totii vom deveni o amintire. Pentru el, pentru ea, pentru aceia care ne-au calcat pragul sufletului, pentru aceia carora le-am acordat o farama din timpul nostru, din viata noastra, din noi. Si nu e nimic anormal; poate doar trist sau nici macar atat....

Poate drumurile noastre s-au intersectat intamplator, pentru putin timp, dar suficient cat sa ne lasam amprenta unul pe sufletul celuilalt. Poate am trait povesti ca nimeni altii sau poate pur si simplu n-am avut suficient timp pentru a ne permite sa facem parte unul din viata celuilat sau ne-a fost teama...de-o dezamagire, de-o emotie, de-o poveste de iubire, de-o poveste de viata...de noi...

Daca ne-am cunoscut, daca am trait sau din contra, ne-am cunoscut dar nu am apucat sa traim, nici macar sa visam la ce-ar fi putut fi, emotia a ramas undeva in trecut, iar azi, nu mai sunt decat amintiri. Secate de orice patos, de orice sentiment, de orice remuscare si fara vreo stare de nostalgie, caci, pana la urma, amintirile fac parte din viata noastra. Ne construiesc sufletul si gandurile, caramida cu caramida, si raman acolo, adanc zidite in fundatie.

Si sunt convinsa ca ne intalnim cu aceia cu care ne-a fost scris sa ne intalnim si traim ceea ce ne-a fost scris sa traim. Poate ca tine de noi sa ajutam destinul sa ne duca intr-un punct anume sau poate ca nu facem decat sa urmam drumul ce-a fost deja trasat pentru noi, dar oricum ar fi, nimic nu se intampla fara rost...Nimic nu e intamplator si nimic nu e aievea...Nu exista coincidente si toti vom deveni o amintire. Pentru el, pentru ea, poate si pentru noi, caci maine putem fi doar amintirea omului care-am fost candva...si doar atat!

E firesc sa traim cu amintirea a tot ce-a fost, dar nefiresc sa traim din amintiri!



Sursa foto: www.google.ro

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…