Treceți la conținutul principal

Dragostea NU e oarba

Da, recunosc: m-am indragostit! Mai intai de tine, apoi de mine si in cele din urma de noi. M-am indragostit de fiecare gest al tau, stangaci sau nu, de fiecare clipire, de fiecare zambet pierdut in coltul gurii. Iubesc felul in care vorbesti si te iubesc atunci cand taci. Iubesc felul in care mergi si cel in care stai. Iubesc felul in care vii si cel in care pleci. Te iubesc asa cum esti!
 
Si ma iubesc pe mine cum ma transform atunci cand ma iubesti. Si-mi place de noi cand ne tinem de mana si ne facem planuri ca vom putea razbi orice, oricat si oricand. Si da, te iubesc cu bune si cu rele, caci dragostea vede, si simte, si crede. Dragostea NU e oarba!

Iti iubesc calitatile, dar asta nu inseamna  ca nu iti vad si defectele. Poate mi-as dori sa le poti schimba, pe unele mai mult decat pe altele, dar le accept, asa cum si tu le accepti pe ale mele. Caci m-am indragostit de un tot ce a devenit vital pentru mine si pentru viata noastra-n doi. Un tot care-i imperfect, la fel ca tot ce exista pe-asta lume, insa perfect pentru fericirea si linistea sufletului meu. Imperfect pentru restul lumii, dar perfect pentru inima mea! Imperfect ca om, dar perfect pentru a-l iubi!

Iti vad si necugetarea, si nepasarea, si neindemanarea, iti vad si nemultumirile si nervii, dar toate astea fac parte din tine. Nu esti doar inger, esti si demon, nu esti doar soare, esti si nor, nu esti doar lumina, esti si intuneric, nu esti doar zambet, esti si lacrima. Dar te iubesc asa cum esti! Si sunt constienta de plusurile tale, asa cum sunt si de minusuri. Caci dragostea NU e oarba!

Ea vede, doar ca uneori focul e atat de puternic, incat reduce vizibilitatea lucrurilor. Iar pe masura ce intensitatea acestuia scade, imaginea devine din ce in ce mai clara. Insa acest lucru nu inseamna ca dragostea se stinge, ci ca suntem pe punctul de a atinge acea maturitate a relatiei care ne permite sa invatam sa traim unul cu celalalt in armonie, dragoste si pace, printre bune si rele.

Dragostea devine din ce in ce mai puternica pe masura ce il acceptam pe cel de langa noi cu defecte si calitati, pe masura ce invatam sa ii iubim calitatile si sa ii acceptam defectele. Pe masura ce ajungem sa ducem dorul defectelor, atunci cand incearca sa le corecteze. Nu suntem perfecti, caci suntem oameni, iar dragostea NU e oarba. Ea vede, si simte, si crede...

 Uneori prea mult soare naste seceta, iar fara o ploaie racoritoare am uita ca mai exista si curcubeul!


Sursa foto: trilulilu.ro

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…