Treceți la conținutul principal

Jurnal de primavara

Luna martie reprezinta inceputul primaverii, luna martisorului si, cu siguranta, in sufletele fiecaruia dintre noi isi are propria semnificatie, propriul inteles, propria emotie.

Personal, imi trezeste mii si mii de amintiri placute, invaluindu-ma in nostalgia clipelor trecute; si cand spun trecute, ma gandesc la perioada adolescentei. De ce? Pentru ca mi se parea fantastic sa ma strecor timid si cu emotii prin multimea grabita, care parca gonea spre nicaieri, incercand sa cumpere flori, martisoare si cat mai multe atentii pentru cei dragi. Iar tarabele cu minunatii erau nenumarate, asezate parca strategic, de-o parte si de alta pe alee, intinzandu-se pe toata suprafata din centrul orasului. 

Iar eu as fi cumparat atatea si mi-as fi dorit la randul meu sa primesc la fel de multe martisoare si flori cate as fi oferit, insa eram doar o copila care reusea cu timiditate sa-i cumpere mamei o floare din banii de buzunar pe care-i avea. Si era o senzatie minunata si un moment cu o incarcatura emotionala uluitoare, acela in care reuseai sa aduci un zambet de bucurie pe chipul cuiva drag, oferindu-i ceva oricat de mic, dar care insemna atat de mult.

Atunci stiam sa oferim cu drag si sa primim cu sufletul deschis. Atmosfera lunii martisorului era una calda si plina de speranta si ma intristeaza ca acum, toate acestea parca s-au pierdut. Nu ne mai bucuram ca in copilarie, nu mai zambim cum o faceam odinioara, iar acea naturalete, acea sensibilitate s-au pierdut undeva in trecut sau poate doar s-au ratacit intr-un colt al sufletului nostru, asteptand cu nostalgie sa le redescoperim.

Si ma intreb oare cine-i de vina? Sufletul nostru care s-a maturizat si care nu mai are fragilitatea si gingasia copilariei sau lumea in care traim, lumea care a uitat sa se mai bucure de lucrurile simple; de acele lururi mici, dar care atarna atat de greu in balanta noastra interioara!?


Incearca sa pui cat mai mult suflet in tot ceea ce faci, in tot ceea ce oferi si pentru tot ceea ce primesti! Hraneste-ti sufletul cu doza de emotii de care are nevoie pentru a ramane vesnic tanar si frumos, precum o floare de primavara!


Sursa foto: www.google.ro

Postări populare de pe acest blog

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …