Treceți la conținutul principal

Cu si despre femei

Femeia...eterna muza pentru marii poeti, pentru visatori, pentru barbatul care-si recunoaste slabiciunea pentru farmecul ei...Puternica, cand ceilalti cred ca nu mai poate si slaba, cand simte ca vrea sa-i fii aproape. Neinteleasa, cand poate fi atat de usor sa-i citesti nevoile si iubita, cand de fapt asta-si doreste.

Viata este cu si despre femei, la fel cum este cu si despre barbati. Doua jumatati care, in permanenta, se cauta una pe cealalta. Si se gasesc, si se atrag, si se resping, dar care numai impreuna pot fi complete!

Femeia poate fi ingerul pe care o viata intreaga ai cautat sa-l gasesti si demonul ce-ti bantuie visele pentru a nu-l lasa sa plece! Iar cine condamna femeia nu a cunoscut-o pe cea care a fost creata pentru el sau nu a inteles-o indeajuns pentru a fi demn de dragostea ei. Si nu e greu sa reusesti sa-i ajungi la suflet. Tine doar de tine sa-i poti cuprinde mana in palma ta, sa-i poti mangaia chipul dulce, feminin, sa-i poti saruta buzele moi, s-o poti strange la piept...ca mai apoi sa-ti ofere si inima, si sufletul, si tot...sa poti avea un intreg univers de emotii, trairi, sentimente pentru o dragoste sincera, oferita la schimb.

Caci femeia se sacrifica pentru tine, pentru ea, pentru voi...pentru ca destinul vostru sa capete un alt sens. Si nu merita sa-i calci sufletul si visurile in picioare, caci atunci cand se daruieste, ei nu-i mai ramane nimic...

Si nu te pune in locul ei, caci n-ai sa reusesti sa fii tot ce ea poate fi, sa faci, tot ce ea poate face! Ascult-o, accept-o, respect-o, iubeste-o si fii langa ea, caci viata este cu si despre femei, altfel...nu e viata!


Fiecare femeie e frumoasa, fiecare femeie are un farmec aparte, dar femeia ta e cea mai frumoasa! Pentru tine, pentru ea, pentru voi...pentru viata voastra-n doi!


Sursa foto: www.google.ro

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…