Treceți la conținutul principal

Alegeri cu fler, pentru un succes rasunator!

Cu totii ne dorim sa fim cei mai buni in ceea ce facem si sa ni se recunoasca meritele. Insa pentru a ne face remarcati este nevoie de eforturi sustinute, de pasiune pentru ceea ce intreprindem, de ambitie, perseverenta si motivatie. Uneori, aprecierile vin mai repede decat ne-am fi asteptat, insa, de cele mai multe ori, e nevoie sa sacrificam o buna parte din timpul nostru liber si sa fim acolo, trup si suflet. Si e nevoie de multa munca.

Personal, ma aflu intr-un stadiu de tranzitie, de la o treapta inferioara spre una superioara, fiindu-mi puse la incercare abilitatile de organizare si marketing, profesionalismul si implicarea. Dupa cei cativa ani de activitate intr-o firma de retail produse cosmetice, atat pentru femei, cat si pentru barbati, am primit provocarea pe care o asteptam, dar de care imi era teama: organizarea lansarii unui nou parfum feminin. Cand managerul meu direct m-a chemat in birou pentru a-mi da vestea, am fost surprinsa si usor speriata. Insa zambetul lui increzator, incantarea si lumina de pe chip m-au facut sa ma mobilizez si sa ma apuc de treaba in stilu-mi caracteristic: cu atentie la detalii, disciplinat si in colaborare cu cei mai buni.

Am creionat cat mai amanuntit planul de lucru: obiectivele, publicul tinta, promovarea, conferinta destinata lansarii si am continuat prin a-mi cauta aliatul perfect care sa-mi puna la dispozitie o sala de conferinte pentru gazduirea acestui eveniment in Bucuresti. Intrucat am vrut ca totul sa iasa perfect, iar maniera de organizare sa raspunda celor mai rafinate gusturi, am ales hotel Golden Tulip Times. Iar atentia mea pentru detalii s-a aflat in armonie si compatibilitate cu cea a managementului si personalului hotelier.

Am creat invitatiile pentru presa, pentru vip-uri, pentru clientii actuali ai companiei si pentru colaboratori si am optat pentru un speaker - persoana publica cu renume in promovarea esteticului si frumusetii feminine. Sala de conferinte ce ne-a fost pusa la dispozitie pentru a gazdui evenimentul propriu-zis a fost de un mare rafinament, conceputa intr-un design original, elegant si atractiv,  intrecandu-mi orice asteptari.

Invitatii au beneficiat de servicii de catering, de o servire impecabila si ne-au fost puse la dispozitie echipamente tehnice moderne, necesare bunei desfasurari a evenimentului. Astfel, pe langa video-proiector, ni s-au oferit si servicii de interpretariat pentru colaboratorii nostri internationali, cu traducere in limba engleza, pentru o cat mai buna promovare a noului produs, iar lumina naturala si aerul conditionat au adus un plus calitatii evenimentului.

Toata munca mea si a celor de la hotel Golden Tulip Times au fost rasplatite cu satisfactia si incantarea participantilor la eveniment, cu perceptia foarte buna asupra noului produs lansat pe piata, cu promovarea de care m-am bucurat ulterior si cu recomandarile si complimentele pentru locatia ce ne-a gazduit evenimentul.
Am fost declarati „vinovati” de realizarea unui eveniment de un real succes si „condamnati” la cat mai multe astfel de colaborari!



Articol scris pentru Proba 11 de la Spring SuperBlog 2016, al carei sponsor este Hotel Golden Tulip Times. Sa fie cu noroc!

Postări populare de pe acest blog

La mulți ani, mamă!

M-a iubit din prima clipă în care a aflat de existența mea, iar eu am iubit-o din prima clipă în care am simțit că e acolo ... M-a mângâiat, mi-a vorbit și a avut grijă ca eu să fiu bine, încă dinainte de a mă cunoaște! A plans lângă obrazul meu și m-a îmbrățișat cu atâta dragoste ... o dragoste incomparabilă, nemărginită, în momentul în care ne-am cunoscut ... și a fost dragoste la prima vedere ... Iar din acel moment, legatura noastră specială, indestructibilă, va dura pe veci...
Iar azi, și mâine, și în fiecare zi a vieții mele, îi mulțumesc femeii speciale, femeii unice, care a vegheat asupra mea dintotdeauna și care și-a făcut un scop din a mă iubi, a mă proteja și a mă face om. Îi mulțumesc mamei și o iubesc cu tot sufletul meu de copil, infinit de tare!

La mulți ani, mamă!

Sursa foto: www.google.ro

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …