Treceți la conținutul principal

Nu stiu daca asa a fost sa fie sau ne-am ales unul pe celalalt

A fost odata ca niciodata...

Fiecare poveste de dragoste este speciala si fiecare simte ca nimic nu este mai frumos, mai intens si mai patimas decat ceea ce nutreste. Sa fie oare destinul? Suntem predestinati? A fost scris sa fim impreuna sau ne-am ales unul pe celalalt?

Cu siguranta, in viata fiecaruia dintre noi au existat situatii pe care le-am numit coincidente sau ne-am aflat pusi in diverse ipostaze si am simtit ca nu este pentru prima data , ca si cum s-a mai intamplat, acel frecvent auzit, déjà vu, si am pus totul pe seama destinului.

Sau, din contra, am obtinut ceva ce ne doream cu ardoare ori am pierdut ceea ce credeam ca este iubirea vietii noastre si ne-am grabit a spune ca am facut sau nu, suficient cat sa fim sau sa nu fim fericiti, dand o mana de ajutor sortii in trasarea propriei povesti de iubire.

Ce mai conteaza cine a facut ca intalnirea noastra sa aiba loc, cand, in acel moment, timpul s-a oprit, inimile au inceput sa bata cu putere, sangele sa pulseze in vene, respiratia ni s-a taiat, ca mai apoi sa o ia la goana...Poate ca destinul a vrut ca-n tot universul asta nemarginit, doua jumatati sa se gaseasca sau poate ca strigatele noastre deznadajduite, involburate de dorinta infinita de a oferi si de a primi iubire, de a vibra langa un suflet al nostru, pereche, au facut ca noi sa fim azi impreuna.

Intalnirea noastra a fost magica, iar tu ai aparut de nicaieri...magie, in fiecare sarut, in fiecare atingere, in fiecare soapta, ce ma fac sa simt ca traiesc. Poate ca-n tacere, glasul inimii mele te-a strigat...Poate ca-n amorteala primei intalniri, privirile noastre au inghetat...Poate ca primele soapte rostite cu o voce tremuranda au dezvaluit emotii infinite...Poate ca niciunul dintre noi nu a spus tot ce ar fi vrut sa spuna, atunci...

Dar azi, suntem doi...impreuna, uniti, iubindu-ne, cu amintirea inceputului, cu vibratia momentului, cu visurile si idealurile de maine. Si mai stiu un lucru: ii multumim destinului, daca el este cel care ne-a adus impreuna, poate pentru ca asa a fost sa fie sau pentru ca a ascultat chemarea sufletelor noastre si ne multumim noua, unul celuilalt pentru ca facem tot ce tine de noi ca povestea noastra sa nu aiba sfarsit.

Si au trait fericiti, pana la adanci batraneti...


Daca vreodata, in viata asta de muritori, simti ca ti-ai gasit jumatatea, n-o lasa sa plece si iubeste-o cum nu credeai ca poti fi capabil sa o faci! Iar daca simti ca langa tine nu e jumatatea ta, asteapta...cu siguranta va veni!

Sursa foto: www.google.ro

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…