Treceți la conținutul principal

Eu, in cateva randuri



Cu siguranta, tuturor ne este foarte greu sa vorbim despre propria persoana si preferam sa ascultam criticile si complimentele pe care cei ce ne cunosc, mai mult sau mai putin, le pot face. Desi, sa recunoastem cinstit, in sinea noastra, fiecare dintre noi isi cunoaste si isi poate cuantifica adevarata valoare, atuurile, preferintele, idealurile, ambitiile si, la polul opus, slabiciunile, defectele, lucrurile care ne lasa un gust amar si ne displac.

Despre mine nu ar fi prea multe de spus si, in acelasi timp, subiectul ar fi inepuizabil, daca ma gandesc la cate trairi, sentimente, emotii, experiente ne incearca de-a lungul vietii, zi de zi, la fiecare pas...Sunt un om simplu si complex, bun si rau, iubit si urat, care iubeste si se lasa iubit, care-si cunoaste idealurile, ambitiile si-n acelasi timp, asteapta sa-si depaseasca cu fiecare clipa, propriile limite.

Am o viata normala...poate mult prea normala si stiu sa ma bucur de lucrurile simple la fel ca un copil. Ador rasaritul soarelui, o muzica buna, o soapta tremuranda, un zambet cald, o adiere, o mangaiere si tot ceea ce-nseamna emotie, vibratie...viata...

Sunt atat de directa si de sincera, incat, am devenit alergica la ipocrizie, falsitate si perversitate, iubind cu ardoare oamenii care stiu sa ramana umani pana in ultima clipa a vietii, care reusesc sa-si aminteasca de fiecare data unde si cine au fost, unde si cine sunt, fara a se gandi prea mult, unde si cine vor fi maine...

Suntem ceea ce viata si lumea au facut din noi; dar, in realitate...suntem ceea ce noi am acceptat sa devenim!!!

Postări populare de pe acest blog

Forța din spatele fricii

După câteva zeci de minute în care am văzut și revăzut pe nerăsuflate trailer-ul filmului SF "Dincolo de orizont"care se va lansa în cinematografele din România vineri, 3 noiembrie 2017, apăs butonul de off al laptopului ce părea deja obosit. E una din acele zile de relaxare și singurătate după care orice mămică tânjește, iar când în sfârșit o obține, nu se poate bucura pe deplin căci ceva îi lipsește: prichindelul care se hrănește cu energia, timpul și atenția ei, în schimbul unei cantități infinite de dragoste pură. Și mi se face dor...

Închid ochii, însă liniștea deplină ce-ar fi trebuit să-mi grăbească starea de somnolență îmi induce o oarecare neliniște și-o panică inexplicabilă. Încerc să-mi eliberez mintea de gânduri și sufletul de emoții. Gândesc cu voce tare: "Cu siguranță lupta pentru supraviețuire a luiFrank Grillo a avut un impact prea mare asupra minții mele amorțite de liniștea încăperii și negura timpului". Închid ochii...
Aproape că adormisem când …

Ștampile mici pentru oameni mari și invers

Aparențe...

Îl vezi pășind elegant, sigur pe el și parcă scos din cutie, la primele ore ale dimineții. Se așează de fiecare dată la aceeași masă retrasă din capătul restaurantului. Comandă o cafea neagră, lungă, pe care o soarbe până la ultima picătură. Își scoate pe masă ziarul, telefonul, un pix și o agendă. A, și o ștampilă! Era să uit! El niciodată, însă, nu omite să o scoată pe masă! Răsfoiește ziarul, pagină cu pagină, și nu se clintește din loc până nu îl termină de răsfoit. Durează o oră! Nici mai mult nici mai puțin! Și pare că face fiecare lucru cu o precizie deloc umană; robotizată. Apoi își adună toate cele de pe masă, le pune în diplomatul de piele de-un maro absolut, și iese din restaurant la fel de elegant cum a intrat, salutând cald, dar serios, și afișând un zâmbet sobru, în colțul gurii. Iar noi, cei care-l urmărim cu privirea, zilnic, într-un mod admirativ, dar suspicios, contemplativ, dar indiscret, ne-am dori să-i ascultăm povestea... Căci am jura, cu toții, fără …

Doi straini...

Te privesc, ma privesti si taci...Tac si eu, desi mi-as dori sa-ti pot spune multe. Desi mi-as dori sa vin mai aproape, mult mai aproape, cum o faceam candva... Eram ca doi copii indragostiti de cea mai noua jucarie, eram de nedespartit, iar azi suntem ca doi straini...
Nu-ti mai vad zambetul ce  m-a facut sa te iubesc, nu-ti mai aud glasul si vocea calda ce-mi rosteau numele cu drag, nu ma mai strangi in brate, cum o faceai candva... Ma privesti si parca vezi prin mine, imi vorbesti si parca n-a mai ramas nimic din rabdarea cu care-mi ofereai candva sprijin si-ndrumare, din tandretea cu care-mi alinai sufletul gol. N-a mai ramas nimic din noi doi, cei care-am fost odinioara...
Am uitat sa petrecem timp impreuna, am uitat sa ne ascultam unul pe celalalt, am uitat de noi undeva si am ajuns doi straini care inca se iubesc, dar care nu mai au rabdare sa-si dovedeasca, sa-si marturiseasca, sa-si traiasca iubirea. Doi straini, victime ale trecerii timpului, ale rutinei, ale societatii virusa…